(doc) Coneliu Furculiță: „Ștefan Gațcan renunță la mandatul de deputat, dar rămâne parte a PSRM”

stefangatcan1

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM a anunțat că Ștefan Gațcan a depus mandatul de deputat. Corneliu Furculiță a spus că Ștefan Gațcan s-a retras din politică pentru ca să-și dedica tot timpul medicinei.

„Ștefan Gațcan renunță la mandatul de deputat pentru a se dedica integral carierei profesionale în medicină, dar rămâne parte a echipei PSRM”, a scris Cornel Furculiță pe pagina sa de Facebook.

Amintim că ieri, deputatul Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește partidul PSRM și aderă la Pro Moldova. Acesta și-a motivat plecarea prin faptul că PSRM nu a depus toate eforturile pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Tot ieri, fracțiunea PSRM a protestat la spitalul fondat de Ștefan Gațcan, iar Vlad Bătrîncea l-a învinuit pe acesta de trădare și corupție.

Astăzi, Gațcan a participat la ședința fracțiunii unde și a decis să renunțe la mandat, dar a rămas membru al PSRM. După decizia luată, fracțiunea PSRM l-a încurajat pe Ștefan Gațcan să participe cât mai activ în viața Partidului Socialiștilor.

Conform surselor TV8, Andrian Candu a anunțat mai devreme că deputatul Ștefan Gațcan a dispărut, iar colegii săi din Pro Moldova nu îl puteau găsi.

Amintim că în ultimul timp, mai mulți deputați și aleși locali ai PDM au părăsit formațiunea în semn de protest față de coaliția cu PSRM și de îndepărtarea de la valorile și programul partidului. Astfel, după plecarea Efrosiniei Grețu, majoritatea parlamentară PSRM-PDM (50 de deputați în prezent) nu mai există, iar pentru ca un proiect de lege să fie votat este nevoie de 51 de deputați.

Vezi și:

Cine sunt deputații democrați care au părăsit fracțiunea PDM în anul 2020


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente