Prima expediție „Redescoperă Moldova” din acest an se va desfășura în perioada 5-8 iulie. Circa 20 de ziariști, reprezentanți ai comunităților care promovează turismul receptor și alți formatori de opinie vor redescoperi atracțiile turistice din regiunile de sud ale Republicii Moldova. Scopul acestei expediții este de a redescoperi locațiile mai puțin cunoscute din Republica Moldova, cu un potențial sporit pentru atragerea turiștilor locali și a celor de peste hotare.

Traseul primei expediții include raioanele Căușeni și Ștefan Vodă și altele, în special, satul Răscăieți, considerat drept unul dintre cele mai pitorești datorită malurilor abrupte ale Nistrului (170 de metri înălțime), urmele unei vechi fortificații din preajma Valului lui Trăian, locația „Poșta”, unde opreau negustorii când mergeau la târgul de la Cetatea Albă, localitatea Cioburciu, unde existau două centre de putere domnească (Cetatea Palanca și Pârcălabia Cioburciu), satul Talmaza, cu o porțiune din vechea „Grădină Turcească”, probabil una dintre primele zone naturale protejate din Europa, unde cu câteva secole în urmă administrația turcă a interzis exploatarea pădurii de către băştinaşi, pentru a o ocroti şi a-i spori bogăția.

Participanții la expediție vor vizita atracțiile turistice din satele Palanca, Tudora, Crocmaz, Olănești, Ermoclia și altele. Membrii expediției vor ajunge și la parcurile naturale nistrene, vechi albii ale râurilor, mlaștina naturală Togai, cu o suprafață de 800 de hectare, pomi de soforă de circa 300 de ani, locul fostei fortărețe medievale din 1447 – Cetatea lui Iurghici –, lacul poetului roman Ovidiu, cel mai jos loc din Moldova (minus 1,75 metri sub nivelul mării și altele.

Campania „Redescoperă Moldova” este lansată în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și în parteneriat general cu companii private – lideri în domeniile de activitate și reprezentanți ai sectorului neguvernamental. Promovarea destinațiilor de călătorie în proiectul „Redescoperă Moldova” este susținută de Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK aid și Asociația Națională de Turism Receptor din Moldova.

Proiectul este desfășurat cu sprijinul financiar al partenerilor generali Moldova Agroindbank, Vinăria Purcari și Kaufland Moldova. Expedițiile sunt organizate în parteneriat cu importatorului automobilelor VOLVO în Republica Moldova și de partenerii tehnici ai proiectului, rețeaua de magazine DARWIN și rețeaua de benzinării Avante Moldova.