Studentele programului de studii „Business și Administrare” din cadrul Facultății de Inginerie Economică și Business, Inga Rotari și Daniela Staci, au avut un parcurs marcat de multiple succese în perioada anilor de studii.

Au dat dovadă de competențe analitice încă din primele semestre la facultate. Primul succes comun l-au înregistrat în cadrul Conferinței Tehnico-Ştiinţifice a Studenților, Masteranzilor şi Doctoranzilor UTM, 2019, la care au prezentat un raport al rezultatelor unui studiu științific. Împreună au câștigat ulterior și votul de încredere al întreprinderii de construcție „5IQ Invest” SRL, care le-a oferit posibilitatea de a-și efectua stagiul de practica economico-tehnologică. Ca urmare a unui studiu detaliat al activității acestei întreprinderi, au identificat principalele domenii de activitate care necesită ajustare, elaborând articole științifice importante și pentru ediția anului 2020 a Conferinței Tehnico-Ştiinţifice a Studenților, Masteranzilor şi Doctoranzilor, UTM. Astfel, și-au asigurat și posibilitatea efectuării stagiului de diplomă la întreprinderea respectivă, transmite site-ul UTM.

Sub egida conducătoarei științifice, conf. univ., dr. Alina Stratila, au reușit să elaboreze și să susțină cu succes tezele de licență pe baza activității aceleiași întreprinderi „5AQ INVEST” SRL. Inga Rotari și-a propus să efectueze analiza diagnostică a resurselor umane, iar Daniela Staci – analiza diagnostică a situației financiare a întreprinderii respective.

Mizând pe feedbackul din partea personalului, absolventa Inga Rotari le-a propus angajaților întreprinderii să completeze un chestionar folosind aplicația Microsoft Google Forms pentru aprecierea generală a situației privind protecția socială a personalului întreprinderilor din ramura construcțiilor. A propus și un plan de dezvoltare a sferei sociale axat pe îmbunătățirea a trei direcții principale: dezvoltarea personalului, îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață, securitatea socială, absolventa considerând că în urma evaluării funcţiunii de resurse umane, întreprinderea își poate modifica politicile şi strategiile în domeniul managementului resurselor umane, dar și să perfecţioneze și să optimizeze activitatea angajaţilor. Iar efectul economic în urma îmbunătățirii situației privind protecția socială a personalului se va reflecta asupra creșterii performanțelor întreprinderii și va eficientiza activitatea întreprinderii în general, consideră absolventa Inga Rotari.

Colega sa, Daniela Staci, și-a propus o analiză complexă a situației financiare a întreprinderii. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea), precum și valoarea întreprinderii. Chiar dacă activitatea întreprinderii este apreciată ca fiind una bună, diagnosticul a scos la suprafață mai multe puncte forte şi de fragilitate privind aspectele financiar-contabile, juridic-patrimoniale, comerciale, tehnic-operaţionale. În aceeași ordine de idei, în capitolul practic al tezei de licență absolventa a propus o metodologie justificată de apreciere a riscului de faliment pentru monitorizarea dezvoltării durabile a întreprinderii. Obiectivele sunt evidente: identificarea unor soluții ce vor influența rezultate meritorii în viitor.

Astfel, „5AQ INVEST” SRL s-a ales cu o analiză diagnostică multilaterală, iar FIEB – cu mândria de a fi pregătit absolvenți care să facă față celor mai complexe situații de ordin economico-financiar.