Locurile din Chișinău de unde poți închiria biciclete. Cât costă o oră de plimbare

Biciclete
Foto: allaboutgoodlife.com

Mersul cu bicicleta este un lucru util, interesant și avantajos, dar nu toți au posibilitatea să-și procure una sau poate nici nu au nevoia de a o folosi zilnic. Pentru cei cărora le place să se plimbe cu bicicleta, dar nu au una, noi vă prezentăm locurile din Chișinău de unde le puteți închiria.

Velopoint Chisinau – Bike Rental, Tours & More

facebook.com/VelopointChisinau

Velopoint se află pe str. Şciusev 86 și propune pentru chirie biciclete montane de promenadă – modele BTWIN și biciclete pentru copii.

La închirierea bicicletei se semnează un contract pe un termen stabilit. După încheierea contractului, vei primi o cască, un lacăt, o lanternă, o vestă reflectorizantă, iar în caz de necesitate și un scaun pentru copil şi un coş.

Programul de lucru este între 9.0 și 19.00.

Prețuri:
— biciclete pentru maturi: o oră costă 50 de lei (în dependență de modelul ales prețul variază între 50 și 70 de lei), iar pentru fiecare oră următoare se mai plătește câte 10 lei;
— biciclete pentru copii: pentru o oră se achită 30 de lei.

Informații suplimentare găsiți la numărul de telefon (+373) 69 737 979 sau pe pagina de Facebook și pe site-ul oficial.

I Love Velo, Valea Morilor & Valea trandafirilor

În parcul Valea Morilor și în Valea Trandafirilor ai posibilitatea să închiriezi o bicicletă (sportivă, de oraș) zilnic, între orele 10.00 și 21.00. Plimbările se fac doar pe teritoriul parcului.

Pentru o oră va trebui să achiți 50 de lei.

Informații suplimentare poți găsi la numărul de telefon (+373) 69 784 894, dar și pe pagina de Facebook.

VeloJAN

facebook.com/VeloJan.md

VeloJAN este un magazin care se află pe str. Ion Creanga 22/2, str. Piața Gării 1, iar aici poți să închiriezi și biciclete. Închirierea se face prin semnarea unui contract.

Sunt propuse două tipuri de biciclete Asogo: standard și confort (fat-bike), iar chiria se poate face de la ora 9.0 până la 20.00 în zilele de lucru și de la 10.00 până la 18.00 în zilele de odihnă.

Prețuri: o oră costă 40 de lei, iar cu cât perioada de chirie este mai lungă, cu atât mai ieftină devine ora de plimbare.

Informații suplimentare găsești la numărul de telefon (+373) 62 004 414, pe pagina de Facebook sau pe site-ul magazinului.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente