Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, prin Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, aduce la cunoștință cetățenilor următoarele modificări aprobate de autoritățile Ucrainei referitoare la măsurile de carantină pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 la traversarea frontierei de stat a Ucrainei.
Astfel, în prezent, traversarea frontierei de stat a Ucrainei de către cetățenii Republicii Moldova poate fi efectuată respectând condițiile de mai jos.
# Intrarea și aflarea pe teritoriul Ucrainei vor fi permise cetățenilor Republicii Moldova doar în cazul prezentării poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea virusului COVID-19, cu amplasarea obligatorie în locuri determinate (la rude, prieteni, spații arendate) sau spații de observație (carantină) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal. Totodată, perioada de autoizolare (observare) a persoanelor străine, sosite în Ucraina dintr-un stat sau care sunt cetățeni ai statului cu o răspândire semnificativă a COVID-19, este sistată în cazul prezentării rezultatului negativ al testării COVID-19 prin metoda PCR, efectuată după trecerea frontierei de stat a Ucrainei.
# Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea la autoizolare (observare) pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu, poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea virusului COVID-19.
# În lista persoanelor care nu cad sub obligațiunea plasării în spațiile de observație (carantină) sau autoizolare pentru o perioadă de 14 zile au fost incluși și conducătorii autocarelor de curse internaționale regulate de pasageri.
În același timp, se atrage atenția asupra faptului că polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului pentru COVID-19 sau a observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
Totodată, se atrage atenția asupra faptului că în urma calamităților naturale din ultimele zile în regiunile de vest ale Ucrainei (Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Liov și Ternopil) au fost distruse peste 150 km de drumuri auto și zeci de poduri. În context, se recomandă evitarea și/sau ocolirea acestor teritorii.
Pornind de la cele menționate, ambasada solicită cetățenilor Republicii Moldova respectarea strictă a condițiilor de intrare și tranzitare a Ucrainei în vederea evitării unor situații neplăcute în timpul călătoriei. În cazul apariției unor situații problematice, puteți contacta serviciul consular al ambasadei la numărul de telefon +380-44-521-22-79 sau prin e-mail: [email protected].