Guvernul a aprobat un proiect de lege privind acordarea indemnizației urmașilor personalului medical decedat, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19.
Conform proiectului de lege, indemnizația se acordă dacă decesul întreținătorului a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu COVID-19.
Dreptul la indemnizație se acordă:
a) soțului supraviețuitor pentru o perioadă de cinci ani de la data decesului întreținătorului;
b) copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate și superior), până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani;
c) unuia dintre părinți în cazul în care nu sunt copii sau soț.
Cum se calculează indemnizația?
Baza de calcul a indemnizației o constituie venitul mediu lunar realizat și declarat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii decesului. Lunile în care persoana s-a aflat în concediu se substituie cu același număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul.
# Cuantumul indemnizației pentru soțul supraviețuitor se calculează în mărime de 50 % din baza de calcul.
# Cuantumul indemnizației în cazul copiilor se calculează în mărime de 75 % pentru fiecare urmaș.
# Cuantumul indemnizației în cazul părinților se calculează în mărime de 50 % din baza de calcul.
# Cuantumul indemnizației calculate nu poate fi mai mic de 50 % din mărimea salariului mediu lunar din economia națională la data calculării indemnizației.
Proiectul urmează să fie dezbătut de deputați în parlament și poate fi consultat mai jos.