Companii importante pentru economie: „Trans-Oil Group” – un veritabil ambasador al economiei Moldovei

transoil
Foto: IPN

În cadrul proiectului „Companii importante pentru economia Republicii Moldova”, portalul www.curentul.md scoate în prim-plan structurile comerciale care joacă un rol crucial în procesele social-economice ale ţării, dar şi duc faima Moldovei în lume. De această dată, ne vom referi la „Trans-Oil Group” – unul dintre cele mai cunoscute branduri din economia moldovenească, şi nu numai.

La nivel mondial, Grupul de companii Trans-Oil (compania și predecesoarea sa, Trans Oil Ltd.) şi-a început activitatea în 1950. Anume atunci, compania a fost fondată de James Kelly în Fort Wayne, Indiana.

În 1996, Trans-Oil și-a început activitățile de tranzacționare a cerealelor și agro-alimentelor în regiunea Mării Negre, iar deja în 1998 a achiziționat primul activ în Moldova – elevatorul din Căușeni.

Au urmat ani de muncă, care au dus compania spre noi culmi, iar în 2004, aceasta îşi deschide o filială comercială la Geneva (Elveția), marcând astfel o importantă filă în istoria sa.

Începând cu anul 2009, Trans-Oil implementează o serie de proiecte importante în Moldova, rolul său în economia naţională crescând şi mai mult. Anume în 2009, Trans-Oil deschide un terminal pentru cereale în portul Giurgiulești, cu o capacitate de comercializare de 500 ktm de boabe.

În 2010, compania a lansat un proiect Greenfield pentru construirea unei instalații multiple de extracție a semințelor cu ulei în sudul Moldovei (capacitate: 400 tm pe zi), iar în 2011, a deschis un terminal de uleiuri vegetale în portul Giurgiulești cu o capacitate de comercializare de 300 ktm pe an. De asemenea, în 2011, Trans-Oil a achiziționat operațiunile din Moldova ale grupului WJ. Achiziţia a inclus o uzină de concasare cu divizii de rafinare și îmbuteliere situate în Bălți. Instalația este capabilă să prelucreze 1 200 de tm de semințe de floarea soarelui pe zi. Pe lângă instalația de concasare, au mai fost achiziționate cinci elevatoare și 84 de puncte de schimb în toată țara.

În 2013, Trans-Oil face un nou pas important – a asigurat managementul și controlul operațional asupra elevatorului din portul Reni, Ucraina, prin instalația de export a 250 000 de tone de cereale, precum și a Reni Line Elevator în Ucraina, cu capacitate de export de peste 200 000 de tone de cereale.

Urmând o linie ascendentă de dezvoltare continuă, în 2014, Trans-Oil a achiziționat 175 de vagoane noi cu buncăre pentru cereale (capacitatea: 116 de metri cubi). Şi tot în 2014, Trans-Oil a semnat cu succes o facilitate de preexport pentru un an în valoare de 155 de milioane USD.

Anul 2016 a fost, de asemenea, unul important pentru companie, dar şi pentru economia ţării. În acel an, Trans-Oil a anunțat extinderea terminalului său de export de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești. Drept urmare, capacitatea de încărcare a ajuns să constituie peste 1 000 de tone de boabe pe oră pe navele maritime sau pe bărcile fluviale. Aceasta este cea mai rapidă rată de încărcare a oricărui terminal de cereale din regiune. Proiectul de extindere a constat în construcția unui loc de staționare suplimentar pe Dunăre, ridicarea unui siloz cu o capacitate de depozitare de 12 000 de tone și un nou dig pentru ape adânci.

Un pas important (şi nu atât pentru sine, cât pentru producătorii autohtoni) a fost făcut de companie şi în 2017. Atunci, Trans-Oil a lansat o platformă electronică de comerț – Transoilmarket – pentru producătorii agricoli. Prin intermediul platformei, producătorii de grâu, porumb, orz, rapiță, mazăre și semințe de floarea soarelui își pot vinde produsele la prețuri transparente, fără a apela la ajutorul mediatorilor.

În 2018, Trans-Oil a reuşit o performanţă incredibilă pentru Republica Moldova –  a fost evaluată de Agenția MOODY’S, devenind prima companie din Moldova care a fost calificată independent de o agenție de rating internaţională.

În genere, 2018 a fost un an de excepţie pentru Trans-Oil. În acel an, Uzina „Floarea Soarelui”, cea mai mare fabrică de ulei și grăsimi din Moldova (proprietate a Trans-Oil) și-a mărit semnificativ capacitatea de producție ca urmare a instalării unei noi divizii moderne de extracție a uleiului. Noul echipament a fost furnizat și instalat de compania EuropaCrown Ltd. (Marea Britanie) – unul dintre principalii furnizori de echipamente din lume. De asemenea, fabrica a înlocuit toate echipamentele tehnologice principale.

Şi tot în 2018, Trans-Oil a lansat un proiect unic nu numai pentru Moldova, ci și pentru întreaga regiune a Mării Negre în Portul Liber Giurgiulești – linia pneumatică de alimentare cu cereale de 515 metri lungime, cu o capacitate de 250 de tone pe oră, care uneşte ambele terminale ale grupului Trans-Oil din portul Giurgiulești.

Urmând tradiţia nescrisă de a avea în fiecare an rezultate mai bune decât în precedentul, în 2019, Trans-Oil a dat o serie de lovituri importante. Astfel, anume în 2019, Trans-Oil a fost evaluat de S&P și Fitch Agencies – Corporate Family Rating. De notat e că nu există alte companii în Moldova care să beneficieze de astfel de rating.

Tot în 2019, Trans-Oil a reuşit să vândă euroobligaţiuni garantate în valoare de 300 de milioane USD, acestea fiind achiziţionate de investitori din Elveţia, Marea şi SUA.

Caracterul de excepţie al anului 2019 pentru Trans-Oil a fost accentuat şi de achiziționarea Uzinei de producere a uleiului de floarea soarelui de la Ţăndărei, Ialomița, România, cu o capacitate de procesare de 600 de tone metrice de semințe de floarea soarelui pe zi. Investiţiile Trans-Oil au constituit 20 de milioane de euro. În acelaşi timp, sunt asiguraţi cu loc de muncă 150 de cetăţeni europeni. Se preconizează că Uzina de la Ţăndărei va ajunge la 200 000 de tone de ulei de floarea soarelui prelucrat anual, iar toată producţia va fi livrată pe piaţa României şi a altor ţări ale Uniunii Europene.

Anul 2019 a continuat pentru Trans-Oil cu o ştire de excepţie – Oaktree Capital Management (OCM) (SUA) a intrat în acţionariatul Aragvi Holding International Ltd. (compania-mamă a Trans-Oil Group), devenind astfel acționar al Trans-Oil Group. Oaktree Capital Management este o companie americană de conducere globală a activelor, specializată în investiții alternative (inclusiv capital privat), cu peste 120 de miliarde USD de active administrate.

Anul 2019 a culminat pentru Trans-Oil cu alte două evenimente importante. Astfel, compania a pus în funcţiune o linie pneumatică independentă pentru grâne cu o lungime de 515 metri şi o capacitate de transport de 250 de tone pe oră, care uneşte ambele terminale ale grupului din port. În rezultatul acestui proiect, terminalele Trans-Oil din portul Giurgiuleşti pot asigura trecerea a 1,6 milioane de tone metrice pe an. Volumul investiţiilor în construcţia liniei pneumatice a constituit circa 1,6 milioane de dolari SUA. Această linie pentru culturi cerealiere este un proiect unic nu doar pentru Moldova, dar, în genere, în spaţiul european şi asiatic.

Al doilea eveniment important este demararea construcţiei unei noi uzine de prelucrare a uleiului în Portul internaţional Giurgiuleşti, valoarea proiectului fiind de 24 de milioane de dolari SUA. Construcţia se va finaliza către începutul anului 2021, iar capacitatea uzinei va fi de 700 de tone în 24 de ore. În cadrul proiectului sunt utilizate cele mai moderne tehnologii care există în prezent. Noile capacităţi de producere ale grupului Trans-Oil în portul internaţional vor permite majorarea volumului exportului producţiei finite – ulei vegetal, în loc de materie primă – seminţe de floarea soarelui. Aceasta înseamnă că vor fi create noi locuri de muncă cu un înalt nivel de tehnologizare, iar valoarea adăugată a producţiei va rămânea în Moldova.

În context trebuie de menţionat şi faptul că cifra de afaceri a Trans-Oil în 2019 a constituit 650 de milioane de dolari, ceea ce este echivalentul a 10 % din PIB-ul Moldovei.

Toate cele menţionate scot în evidenţă nu doar evoluţia constantă a Trans-Oil, ci şi rolul social-economic important pe care-l joacă grupul în Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente