Un american tratat de COVID-19 a primit factura spitalizării în valoare de 1,1 milioane de dolari

-HUJyj49UcM

Un american care a stat două luni în spital, bolnav de COVID-19, a primit factura spitalizării: 1,1 milioane de dolari. Din fericire, s-ar putea să nu trebuiască să plătească nimic din factura lungă de 181 de pagini.

Michael Flor, în vârstă de 70 de ani, era cunoscut opiniei publice drept pacientul COVID-19 cu cea mai lungă spitalizare – 62 de zile. El a fost de mai multe ori la un pas de moarte, iar la un moment dat medicii i-au sunat familia să-și ia rămas bun, scrie Seattle Times.

În cele din urmă, bărbatul s-a însănătoșit și a părăsit spitalul, însă, povestește el, a fost aproape să moară din nou, de inimă, când a văzut factura spitalizării – 1,1 milioane de dolari, cheltuieli defalcate pe 181 de pagini.

Din fericire pentru el, este asigurat Medicare, ceea ce acoperă majoritatea costurilor. În plus, fiind pacient COVID-19, s-ar putea să nu plătească nimic, guvernul american pompând peste 100 de miliarde de dolari în sistemul de sănătate pentru a ajuta la acoperirea costurilor cu tratamentul pacienților COVID-19, scrie digi24.ro.

Cheltuielile sale arată în felul următor:

# internarea la terapie intensivă – 9 736 de dolari pe zi. 42 de zile la izolare au costat 408 912 dolari;

# ventilator mecanic – 2 835 de dolari pe zi, înmulțit cu 29 de zile, egal 82 215 dolari;

# aproximativ un sfert din factură constituie costul medicamentelor;

# două zile în care organele interne (inimă, rinichi, plămâni) aproape i-au cedat și a fost cel mai aproape de moarte – aproximativ 100 000 de dolari (defalcați pe 20 de pagini).

În total, au fost enumerate aproape 3 000 de cheltuieli pe cele 181 de pagini.

Michael Flor le-a spus jurnaliștilor că a fost uimit de reacția sa când a văzut factura: „M-am simțit vinovat că am supraviețuit. M-am întrebat de ce eu? Mă uitam la costurile alea și sentimentul de vinovăție îmi creștea”.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente