Granițele închise și restricțiile au schimbat radical planurile noastre pentru vacanța de vară, dar acesta nu este un motiv pentru a renunța. Moldova este o țară mică, dar nespus de frumoasă, cu o istorie lungă și multe locuri interesante care nu se limitează doar la Orheiul Vechi, Cetatea Soroca și mănăstirea Saharna. Grafit Holding au analizat lista „locurilor nepopulare” pe care le-au vizitat, iar acum ne povestesc despre fiecare în parte.
Buncărul sovietic din satul Olișcani, Șoldănești
În pădurea din apropierea satului Olișcani, raionul Șoldănești, există un buncăr imens subteran cu 13 etaje, care a fost considerat unul dintre cele mai mari de pe teritoriul fostei URSS.
Înălțimea plafonului este de patru-cinci metri, pereții sunt din beton și, cu toate acestea, de-a lungul timpului, apele subterane au început să pătrundă în buncăr, fapt ce adaugă „mistică” locului. Din păcate, baza militară nu a fost niciodată construită până la urmă din cauza destrămării URSS.
Biserica din Satul Pohrebea
Biserica a fost construită în 1912 și este direct legată de istoria familiei lui Nicolae al II-lea. Se spune că moștenitorul tronului, Alexei, suferea de hemofilie, iar Grigori Rasputin, vindecându-l pe Alexei, i-a spus țarului să construiască 12 biserici la granița Rusiei de atunci pentru ca fiul său să depășească definitiv boala.
Parcul Țaul
Satul Țaul este situat în raionul Dondușeni și se află la 200 km de Chișinău. Rezervația Țaul a fost fondată la începutul secolului al XX-lea și este renumită pentru clădirile sale istorice, suprafața imensă de 64 de hectare, lacul imens, precum și pentru colecția de copaci, arbuști și viță-de-vie aduse din Siberia, Orientul Îndepărtat, Europa de Vest și din alte colțuri ale lumii.
Conacul lui Manuc Bei
Manuc Bei este situat în Hâncești, la doar 36 km de Chișinău. Acest conac este unic de felul său în Moldova. Tavanele acestuia au fost pictate de însuși Ivan Aivazovsky, cu toate că pictura sa nu a ajuns până în zilele noastre. Și, deși interiorul original din conac nu a fost păstrat, meșterii recreează cu iscusință atmosfera din acea vreme, fiind ghidați de schițele păstrate.
Conacul familiei Ciolac-Malski
Conacul satului Bahmut a fost deținut de către boierul Ciolac, iar după moartea sa, averea a trecut la Elizabeth Malski. Din 1945 până în 1983, pe teritoriul moșiei era situată o școală rurală. Din păcate, în zilele noastre, din clădirea stilului neoclasic rusesc de la mijlocul secolului al XIX-lea au rămas doar pereții. Însă acest lucru nu împiedică să vizitați conacul, să faceți o plimbare pe teritoriul acestuia și să evadați în istoria timpurilor demult apuse.
Conacul familiei Balioz
Conacul este situat în satul Ivancea, la 14 km de Orhei. Clădirea a fost construită în 1880 la ordinul proprietarului Carabet Balioz și combină două stiluri: renașterea vest-europeană și clasicismul rusesc.
Biserici din lemn: Vorniceni și Horodiște
Biserica de lemn din satul Vorniceni (raionul Strășeni) a fost construită în 1791 și în prezent nu este funcțională. Obiectivul religios și monumentul cultural, deși distrus de confluența timpului, continuă să păstreze istoria mai multor secole. Biserica din satul Horodiște (raionul Călărași) a fost fondată în 1797 și funcționează până astăzi. Interiorul a fost restaurat și amenajat, iar oamenii continuă să meargă regulat la slujbe.
Biserica de lemn din Palanca
Biserica de lemn „Acoperământul Maicii Domnului” din Palanca, raionul Călărași, este un lăcaș de cult fondat în secolul al XIX-lea. Aceasta a fost prima biserică cu cupole din lemn din Moldova. Designul său prezintă caracteristici barocco, iar biserica în sine este un monument arhitectural de importanță națională.