Încă o țară care s-a declarat liberă de COVID-19. Ultimul caz a fost înregistrat pe 21 aprilie

160540414

Fiji, statul insular din Oceanul Pacific, nu mai are niciun caz activ de COVID-19, a transmis prim-ministrul acestei țări, Frank Bainimarama.

„Deşi numărul testărilor a crescut în fiecare zi, au trecut 45 de zile de când am înregistrat ultimul caz. Fără să înregistrăm decese, rata noastră de însănătoşire este de 100 %”, a scris prim-ministrul Bainimarama într-un mesaj publicat pe Twitter, scrie agerpres.ro.

„E vorba despre rugăciuni care au fost ascultate, muncă asiduă şi afirmarea ştiinţei!”, a adăugat acelaşi politician.

Fiji a avut 18 cazuri confirmate de COVID-19 după ce primul pacient a fost testat pozitiv pe 19 martie. Această ţară insulară, cu o populaţie de peste 900 000 de locuitori, a înregistrat ultimul caz de infectare cu noul coronavirus pe 21 aprilie.

Puţin mai devreme, ministrul sănătăţii din Fiji, Ifereimi Waqainabete, a dezvăluit că ultimii trei pacienţi cu COVID-19, inclusiv o fată de 12 ani, au fost declaraţi vindecaţi vineri dimineaţa.

Toţi trei erau rezidenţi din Suva, capitala statului Fiji.

Peste 2 000 de teste pentru COVID-19 au fost efectuate în Fiji. Aproximativ 100 de persoane se află în continuare în unităţi de carantină, însă niciuna dintre ele nu a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

Fiji şi-a închis graniţele pentru toţi călătorii din străinătate, însă organizează uneori curse aeriene de tip charter pentru cetăţenii săi.

În această ţară au rămas în vigoare restricţia care limitează adunările publice la cel mult 20 de persoane şi o dispoziţie adoptată la nivel naţional, care interzice rezidenţilor să îşi părăsească locuinţele pe timpul nopţii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente