(doc) A fost lansată Campania Națională „Donează un computer pentru educație”. Cum poți deveni unul dintre donatori

calculator
Foto: Startup stock photo

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat astăzi, 4 iunie, Campania Națională „Donează un computer pentru educație”. Acțiunea se va desfășura în perioada iunie-septembrie 2020 și are ca scop dotarea instituțiilor de învățământ cu tehnică de calcul pentru formarea competențelor digitale la elevi, cadre didactice și manageriale.

În context, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat o hartă interactivă cu ajutorul căreia potențialii donatori pot identifica numărul profesorilor și elevilor care nu dețin tehnică de calcul din fiecare raion.

Tot cu ajutorul hărții interactive, donatorii pot afla numărul de telefon al reprezentanților organelor locale de specialitate din domeniul învățământului, care le vor explica pașii pe care urmează să-i întreprindă astfel încât donația să ajungă la destinatarul ales.

Pentru asigurarea transparenței și a vizibilității donatorii, vor primi un act de donație care trebuie completat și semnat.

Menționăm că tehnica de calcul donată va fi înregistrată la balanța instituției de învățământ. La solicitarea elevilor sau a personalului didactic, instituția de învățământ poate oferi în folosință tehnica de calcul existentă pe o perioadă determinată, în baza unui Contract de închiriere a bunurilor cu titlu „gratuit”. În cazul elevilor, contractul va fi semnat de un părinte/tutore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente