Pe perioada verii, grădina ta are nevoie de apă? Pentru ce și cum să alegi un sistem de pompare

pompa-de-apa-eurosanteh (2)

Orice gospodar știe cât de vital este un sistem de irigare pentru activitatea sa. Aceasta nu doar îi asigură suprafețele agricole cu apă, ci prelungește sezonul de roadă, oferindu-i astfel o sursă concretă de supraviețuire. Dar cum să procedezi atunci când unica sursă de apă este cea arteziană, de mare adâncime sau sursa e la suprafață, dar e amplasată destul de departe de grădina ta?

În mod evident, ai nevoie de o pompă de apă. Răsfoiești cataloagele online, dar tot mai ai o groază de întrebări? Atunci prinde câteva sfaturi de la specialiștii Eurosanteh în privința produselor destinate pentru pomparea apei.

De ce am nevoie de o pompă de apă?

Un sistem de pompare a apei rezolvă câteva dificultăți majore:

  • aprovizionarea cu apă a gospodăriilor agricole extravilane (aflate în afara orașului); 
  • aprovizionarea cu apă menajeră a locuințelor de vacanță, fără să te conectezi la apeductul general; 
  • redresarea situațiilor survenite din cauza secetelor îndelungate sau pentru irigarea plantațiilor multianuale.

Cum aleg o pompă de apă eficientă?

În primul rând, trebuie să pornești de la calculul suprafeței pe care urmează să o irigi. De ce? Pentru că în acest mod vei fi sigur că pompa aleasă face față provocării și nu cedează din cauza suprasolicitării. Acest lucru îți permite și să economisești energia electrică, dar și să prelungești longevitatea echipamentului tehnic.

În al doilea rând, este cazul să alegi sistemul de pompare după natura sursei de apă. Dacă ai o fântână arteziană de adâncime, optează pentru o pompă submersibilă. Avantajul acestora este că nu au nevoie de instalare specială, ci se scufundă direct în sursa de apă și grație sistemului de rotor și admisie ridică apa la suprafață extrem de rapid. Dacă ai o sursă aflată la adâncime mică, poți opta pentru pompe de suprafață sau multietajate. Ele se instalează și demontează ușor și sunt potrivite pentru surse de apă superficiale – cu adâncimea de până la nouă metri sau pentru rezervoarele statice voluminoase.

În al treilea rând, ține cont de debitul de apă, deoarece dacă ai unul destul de mare raportat la suprafața irigabilă, atunci ți se potrivește o pompă de apă de tip centrifugal, acestea fiind extrem de fiabile și comode în utilizare, cu o durata de funcționare pe măsură.

Și nu în ultimul rând, verifică modelul și construcția pompei de apă, care ar fi de dorit să fie construită din fontă, oțel inoxidabil sau plastic, astfel încât să fie ușor manevrabile și durabile. Un sfat general este să atragi mereu atenția la fluxul de energie electrică și la consumul pompei, astfel încât să nu te pomenești că aceasta va ceda mai repede decât te-ai așteptat.

În eventualitatea în care tot mai ai dubii cu privire la modul în care să alegi și utilizezi un sistem de pompare, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să apelezi la specialiștii Eurosanteh, care te vor ajuta să alegi modelul perfect de pompă și îți vor presta servicii de livrare și montare la cel mai avantajos preț. Investește acum pentru o grădină frumoasă și bogată, alături de Eurosanteh!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente