(doc) Aprobat de guvern! Bugetarii vor lucra 12 sâmbete în următoarele șase luni și 10 zile cu orar prelungit

calendar

Drept urmare a dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, salariații din instituțiile/autoritățile publice urmează să recupereze, în modul stabilit de Guvern, 22 de zile. Este vorba despre zilele din martie-aprilie 2020, atunci când bugetarii au fost obligați să stea acasă din cauza pandemiei. Astăzi, guvernul a decis când și în ce mod se vor face aceste recuperări. Prin urmare bugetarii vor lucra 12 sâmbete, iar în alte 10 zile programul de muncă va fi prelungit.

Bugetarii vor recupera 12 zile în următoarele zile de sâmbătă, pe parcursul anului 2020: 13 iunie, 27 iunie, 4 iulie, 18 iulie, 1 august, 15 august, 5 septembrie, 19 septembrie, 3 octombrie, 17 octombrie, 31 octombrie și 14 noiembrie. În aceste zile activitatea salariaților cu durata normală a timpului de muncă se va organiza după următorul regim de muncă: de la 8.00 până la 16.30, cu pauza de masă de la 12.00 până la 12.30.

De asemenea, orele de lucru, echivalente cu 10 zile libere, vor fi recuperate, începând cu 1 iunie 2020, prin majorarea în zilele de luni până vineri a timpului zilnic de muncă cu o oră și reducerea pauzei de masă cu 30 minute.

În aceste zile, bugetarii vor lucra după următorul orar: de la ora 8.00 până la 17.30, cu pauza de masă de la 12.30 până la 13.00, în instituțiile/autoritățile publice din subordinea Guvernului pentru salariații cu durata normală a timpului de muncă;

Angajații altor instituții și autorități publice vor lucra după un orar elaborat de conducătorul entității.

# Ce se întâmplă dacă decizi să te concediezi înainte ca să recuperezi aceste zile?

În caz de încetare a contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu până la recuperarea deplină a zilelor declarate libere, angajatorul va reține din plățile ce se cuvin salariatului salariul achitat pentru zilele/orele nerecuperate.

# Ce categorie de bugetari nu este obligată să recupereze aceste zile

Prevederile enumerate mai sus nu se aplică salariaților care, în zilele de 30 martie–3 aprilie, 7 aprilie–17 aprilie, 21 aprilie–24 aprilie și 27 aprilie– 30 aprilie 2020:

1) au activat în baza dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale (salariații instituțiilor medico-sanitare, serviciilor de salvare, urgență, asistență socială, apărării naționale, ordinii publice și securității naționale);

2) nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză;

3) aveau suspendate contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu;

4) s-au aflat în concediu medical, concediu paternal, concediu de odihnă anual, concediu neplătit;

5) au activat la decizia angajatorului (la distanță sau cu prezența în oficiu).

Acești salariați nu au obligația de a se prezenta la muncă în zilele/orele declarate lucrătoare, fără ca salariul de funcție lunar al acestora să fie diminuat.

În caz de necesitate, atragerea la muncă a salariaților respectivi în zilele enumerate mai sus poate fi dispusă de angajator, această muncă fiind considerată muncă prestată în zile de repaus, pentru care, cu consimțământul salariatului poate fi acordată o altă zi liberă, sau oferită retribuție în conformitate cu prevederile Codului muncii din contul și în limita cheltuielilor de personal prevăzute în bugetele respective.

Mai jos vedeți hotărârea aprobată de guvern.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente