(video) „200 de milioane” – a fost lansat un film documentar care încearcă să intre în esența împrumutului oferit de Federația Rusă

200-milioane-dodon-kremlin-10tv

Ce se ascunde, de fapt, în spatele așa-numitului acord de împrumut pe care l-au negociat oamenii lui Igor Dodon „din numele Republicii Moldova”, ce interese stau în spatele acestui document și ce risca Republica Moldova în cazul în care acesta nu ar fi fost anulat de Curtea Constituțională reprezintă tema unui documentar realizat de 10 TV.

Modul în care a fost negociat acordul de împrumut cu Federația Rusă provoacă și în prezent semne de întrebare atât în privința a cum și de către cine a fost negociat, dar și a adevăratelor intenții ale Moscovei care se ascundeau în spatele acestui proiect. Documentarul „200 de milioane”, realizat de 10 TV, compară acest acord cu un alt „ajutor” oferit de Kremlin în 1994, atunci când din contul unor datorii, Republica Moldova a fost nevoită să cedeze controlul asupra sistemului gazier al țării, respectiv pachetul majoritar de acțiuni la Moldovagaz. Se pare că eșecul de la Curtea Constituțională nu i-a oprit pe autorii planului, astfel că în ultimul timp, autoritățile de la Chișinău au reluat discuțiile despre renegocierea acordului, dar și atacurile la adresa celor care au încercat să scape Republica Moldova de o situație extrem de periculoasă.

Documentarul vorbește despre mai multe prevederi controversate și chiar periculoase ale acordului. Pe de o parte, este vorba și de rata dobânzii de 2 %, destul de mare pentru asemenea credite și care trebuia achitată din suma integrală a acestuia, ceea ce ar fi însemnat 40 de milioane de euro, adică aproape 1 miliard de lei.

De asemenea, potrivit controversatului acord, notează autorii, „Republica Moldova trebuia să realizeze «proiecte comune» cu companiile rusești care urmau să participe la achizițiile publice din Republica Moldova”.

„Rușii au evitat să oblige în mod direct partea moldovenească să atragă în lucrări exclusiv companii din Rusia, de aceea au și inventat o asemenea formulare”, menționează expertul Veaceslav Ioniță.

Dar cel mai periculos, amintesc realizatorii documentarului, este mult discutatul articol 7.2, care putea duce la îndatorarea totală Republicii Moldova față de Rusia, mai ales dacă în baza acestui articol, Chișinăul ar fi fost obligat să recunoască datoria formată de regiunea transnistreană la gaz.

„Ciudat este și faptul că guvernul a aprobat începerea negocierilor cu Rusia la o ședință despre care presa NU a fost anunțată și care a avut pe ordinea de zi numai acest subiect. Acordul a fost semnat la Moscova de către ambasadorul țării noastre în capitala rusă, Andrei Neguță. Este unicul nume care a figurat în această istorie, cine sunt negociatorii nu s-a mai aflat.”

Experții susțin că lipsa transparenței în aceste negocieri și faptul că acordul a fost semnat de un diplomat provoacă mai multe semne de întrebare.
Iar președinta PAS, Maia Sandu, a declarat că acordul cu Rusia deschide ușa pentru corupție și conține prevederi periculoase. Documentul conține într-adevăr câteva puncte care de regulă nu se regăsesc în acorduri de acest fel.

Documentarul amintește și îngrijorările exprimate de presă și politicieni în privința faptului că scopul real al împrumutului de 200 de milioane de euro era să-i asigure resurse lui Igor Dodon pentru campania prezidențială din toamnă, adică „un instrument de «mită» pentru alegătorii președintelui”.

Joc geostrategic al Rusiei

În plus, concluzionează autorii documentarului, este vorba de un joc geostrategic al Rusiei care vrea să supună și mai mult intereselor sale Republica Moldova. Documentarul sugerează că rușii nu dau nimic niciodată gratuit și amintesc de așa-numitul „ajutor financiar” din 1994, în urma căruia statul moldovean a pierdut controlul asupra rețelei interne de gaze naturale. În contul datoriilor create, Rusia a preluat pachetul majoritar la compania Moldovagaz.

„Rusia utilizează pandemia de COVID-19 pentru a exercita presiuni și influență asupra Republicii Moldova. Moldovenii se pot alege din nou doar cu gaura covrigului. În plină pandemie, cu un sistem medical pus la pământ și o economie afectată, suntem în fața unei noi inginerii financiare care ne poate duce din sărăcie într-un control economic… fără precedent!”, concluzionează autorii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente