2 400 de kilometri și 35 de secvențe muzicale. Cum poți sprijini proiectul unui tânăr violoncelist din Chișinău

iPiccy-collage

Tânărul violoncelist din Moldova Radu Croitoru vrea să aducă muzica în locurile în care aceasta nu a prea sunat. Radu a inițiat proiectul VlogONcello – Transylvania Tour, care a prins contur din dorința artistului de a porni la drum cu violoncelul său, doar din pasiunea pentru muzică și bucuria de a descoperi lumea din jur.

Programat pentru începutul lunii iulie 2020, VlogONcello – Transylvania Tour își propune să promoveze într-o manieră originală, cu ajutorul violoncelului, peisajul transilvănean din punct de vedere cultural și turistic. Un număr de 35 de obiective turistice din România vor fi, pe rând, în prim-plan pe parcursul proiectului. Rezultatul final va fi un spot video de promovare, acompaniat de o compoziție semnată de Marian Ungur, unul dintre cei mai recunoscuți compozitori din Republica Moldova, construită din 35 de secvențe muzicale interpretate la violoncel, câte una dedicată fiecărui loc în parte.

Artist născut la Chișinău, Radu Croitoru, fondatorul VlogONcello – Transylvania Tour, este cunoscut și ca membru al ansamblului Violoncelissimo al Orchestrei Române de Tineret, al Moldovan National Youth Orchestra și pentru colaborările cu Filarmonica George Enescu, Camerata Regală a României și, în prezent, ca membru al Filarmonicii din Brașov.

În cifre, proiectul VlogONcello – Transylvania Tour va însemna: 35 de obiective cu valoare culturală și turistică din nouă județe ale României, 2 400 km parcurși în 10 zile, 48 de ore petrecute la volan și un total de 72 de ore de filmări pentru Radu Croitoru și echipa cu care pornește la drum, Ecaterina Stratan și George Secrieru, de asemenea artiști originari din Republica Moldova.

Demersul VlogONcello – Transylvania Tour vine într-o perioadă în care lumea întreagă este afectată de restricții, iar publicul are nevoie să fie încurajat să exploreze cultural și turistic peisajele din România, dar și creația muzicală contemporană. Scopul acestui act artistic este și de a stimula consumul cultural atât în mediul online, prin intermediul noilor tehnologii și platformelor multimedia, cât și offline, pentru publicul care se va bucura luând parte în timp real și la fața locului de momentele artistice susținute de Radu Croitoru.

Toate informațiile despre cum poate fi sprijinit demersul VlogONcello – Transylvania Tour sunt disponibile pe pagina oficială a campaniei de strângere de fonduri pentru demararea proiectului și pe Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente