„După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”: Al Doilea Război Mondial, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

radio europa liberă

Astăzi, la 17.00, Radio Europa Liberă vă invită la o nouă dezbatere online, organizată în cadrul proiectului multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”, realizat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite în țara noastră. Intitulată „După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”, tema discuției este inspirată de un eveniment ce revine în discursul public în fiecare an, mai ales în luna mai, când o parte a lumii comemorează, iar cealaltă – celebrează încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cum se vede la Radio Europa Liberă această dilemă, aflați de pe pagina de Facebook a evenimentului.

„În urmă cu 75 de ani, omenirea a reușit să pună capăt unei pagini negre din istoria sa – cel de-Al Doilea Război Mondial. Au trecut multe decenii de atunci, iar lecțiile acelor orori se uită sau, mai trist, se rescriu. Dar cu ce consecințe pentru viitoarele generații?…”. Sunt întrebările la care jurnalista Diana Răileanu va căuta răspunsul împreună cu invitații săi: doctorul în istorie Andrei Cușco, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău și Ecaterina Locoman, lector superior în Relații Internaționale la University of Pennsylvania din Statele Unite. Alături de ei vor fi, de la distanță, jurnalistul Vasile Botnaru, directorul Biroului Europa Liberă de la Chișinău, precum și întreaga echipă Europa Liberă care au pregătit mai multe materiale la temă.

Printre acestea, două filme de Eugenia Crețu, despre luptătorii și supraviețuitorii celei mai mari orori a secolului al XX-lea, precum și povestea doctorei Ala Nemerenco, al cărei tată a luptat în Armata Română în acea conflagrație, un vox cu tinerii realizat de Sergiu Culeac, un interviu de Alexandru Bordian cu regizorul Mihai Poiată, un alt interviu de Iulian Ciocan cu scriitoarea Dorina Rusu din România o discuție de Ivan Sveatcenco cu publicistul Oleg Panfilov din Georgia, dar și o anchetă realizată de Maria Pilchin cu scriitorii din mai multe țări din regiune.

Toate materialele realizate de echipa Radio Europa Liberă în cadrul proiectului „AntiNostalgia” pot fi accesate pe moldova.europalibera.

Stați acasă și… stați alături de „AntiNostalgia”, astăzi, la 17.00, pe Facebook, pentru o discuție despre un trecut pe care încă îl trăim la timpul prezent – Al Doilea Război Mondial, „După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente