Peste 90 de tone de colete cu destinația Moldova sunt blocate în țările de origine

colete-760×490-1-760×428

În contextul situației create de COVID-19 la nivel global, activitatea poștală a fost blocată, iar toate cursele aeriene regulate au fost reduse la minimum sau chiar au fost suspendate. Astfel, trimiterile Internaționale sunt blocate în zonele de tranzit din lipsa curselor aeriene. Un volum de circa 93 580 de kilograme cu destinația Moldova rămâne încă a fi blocat în depozitele țărilor de origine.

Cel mai mare volum înregistrăm în China – 42 943 de kilograme, urmată de Germania – 10 982 de kilograme, Franța – 597 de kilograme, Marea Britanie – 3 189 de kilograme, Israel – 1 529 de kilograme, Țările de Jos – 4 800 de kilograme, Singapore – 4 982 de kilograme, Turcia – 3 700 de kilograme și alte.

Pentru expedierea și recepționarea trimiterilor internaționale, Î.S. Poșta Moldovei deține contracte de colaborare cu mai multe companii aeriene. Unele curse aeriene rămân suspendate până la data de 30 iunie 2020. Alți operatori nu au anunțat când vor iniția cursele aeriene. Zilnic, Poșta Moldovei întreprinde toate măsurile necesare pentru a obține informații despre reluarea curselor aeriene, dar și despre o eventuală colaborare cu companiile care organizează cursele charter.

Referitor la cursele charter, precizăm că unele curse organizate nu acceptă la bord trimiteri poștale întrucât acestea sunt destinate strict pentru transportul de pasageri. Un alt motiv ar fi faptul lipsei unui birou de schimb poștal în aeroportul de decolare.

În continuare, Poșta Moldovei primește colete și poșta de scrisori pe cale terestră, în urma colaborării cu Poșta Română și Ukrposhta. La moment, în oficiile Î.S. Poșta Moldovei sunt peste 6 000 de trimiteri poștale care urmează să fie ridicate de către beneficiari. Aceștia au fost anunțați despre prezența coletelor printr-un mesaj la telefon sau un aviz de informare trimis la domiciliu. În cazul în care trimiterile poștale nu sunt ridicate în termenul stabilit, acestea vor fi trimise înapoi la Centrul de Prelucrare și Transportare a Poștei din Chișinău, iar ulterior vor fi returnate expeditorilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente