În căutarea idealului, suntem atenți la aspectul estetic plăcut, la calitate, sănătate și confort. Complexul Solomon Dendrarium ne face să ne oprim din căutări, pentru că întrunește toate aceste valori. Acesta e locul pe care vrei să-l numești „Acasă”, e locul în care sufletul își găsește liniștea, iar momentele petrecute alături de familie devin de neprețuit. Pentru cei care își doresc să simtă fericirea zi de zi, există o adresă – „Solomon Dendrarium”. 

Solomon Dendrarium” este complexul rezidențial care demonstrează că poți locui în inima Chișinăului fără a simți forfota orașului, fără a auzi zgomotul stradal și fără a fi afectat de poluarea urbană. Din contra, având parcul Dendrarium în calitate de vecin, locuitorii complexului vor admira cele mai deosebite priveliști, vor inspira aer proaspăt și vor asculta tril de păsări.  

Peste 60 % dintre apartamente deja s-au vândut, fapt ce ne dă de înțeles că locuitorii Chișinăului au așteptat un astfel de proiect cu o abordare nouă, ce îmbrățișează necesitățile omului modern și activ.

Complexul „Solomon Dendrarium” se dă în exploatare în acest an – 2020, iar lucrările respectă termenii stabiliți, de aceea vă sugerăm să profitați de prețuri accesibile și să investiți în locuința de lângă parc, în care fiecare familie își va găsi liniștea.

Aceasta-i casa care se gândește la starea dumneavoastră de bine!

Locuința într-un complex nou, localizat strategic în preajma celor mai necesare puncte de interes, vă garantează siguranță și calitate. 

Ansamblul de apartamente noi Solomon Dendrarium este format dintr-un bloc structurat pe 2 S + P + 14 etaje, însumând 143 de apartamente variind de la cele cu o cameră până la apartamente cu patru camere.

Și frumos, și calitativ

Solomon Dendrarium este despre materiale de cea mai înaltă calitate și dotări specifice unui proiect premium, la prețuri corecte: 

  • sistem de zidărie cu cărămidă roșie;
  • gresie și faianță pe holuri și la intrare;
  • zonă de recepție;
  • ferestre panoramice în trei straturi;
  • fațadă ventilată, izolată cu vată minerală, sistem de profile Schuco;
  • pompă căldură aer-apă Daikin Altherma generația 3;
  • finisaje interioare calitative;
  • ascensor silențios;
  • parcare pe trei nivele.

Designul blocului este unul modern, pe fațadă predomină închideri totale cu sticlă, fapt ce asigură suprafețe vitrate mari, care contribuie la sentimentul de spațiu primitor, cu multă lumină naturală în propria locuință.

Planimetria familiei dumneavoastră

În atenția iubitorilor de libertate, confort și, bineînțeles, priveliște magnifică, aducem planimetria apartamentului cu trei camere, cu suprafața de 110,4 m².
Gândită pentru a oferi comoditate maximală, această planimetrie este garantul unei locuințe armonioase.
Compartimentat în trei dormitoare, salon și bucătărie spațioase, două băi, două balcoane și garderobă, familia dumneavoastră își va găsi liniștea și echilibrul de care are nevoie.

Compartimentarea strategică, spațiile generoase, geamurile panoramice și finisajele calitative vă permit să realizați designul de interior pe care-l visați.

Cu parcul dincolo de geam

Dar mai presus de toate, nimic nu se compară cu emoțiile pe care ți le creează zilnic priveliștea de peste geam – bogăția naturală a parcului Dendrarium care se află chiar la poalele blocului. Pentru comoditate, se va crea o zonă de acces în parc exclusiv pentru locatarii blocului.

„Ajung în cinci minute”

Aflându-se la o distanță de 100 m de artera principală – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt –, în cea mai dezvoltată zonă din punct de vedere infrastructural, Solomon Dendrarium încurajează stilul activ de viață al întregii familii, oferindu-vă posibilitatea să ajungeți în cele mai importante puncte de interes în timp restrâns: 

  • zonă comercială în incinta complexului;
  • Parcul Dendrarium;
  • teren de joacă în parc;
  • trei centre de business în apropiere: Kentford, Cedacri + un centru în dezvoltare;
  • Centrul pentru copii Artico;
  • universități: USMF „Nicolae Testemițeanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, USEM, USM (Facultatea de Drept);
  • școli, grădinițe;
  • restaurante;
  • supermarket, magazine specializate;
  • bănci, farmacii, spitale;
  • săli de sport;
  • transport public în toate direcțiile.

Lucrările pe șantier sunt în toi, iar pe măsură ce evoluează construcția, și prețurile pentru un metru pătrat se vor schimba: grăbiți-vă să procurați apartamentul în care un metru pătrat pornește de la 849 de euro, întrucât în luna iunie prețurile se vor mări.

Peste 60 % dintre apartamentele Complexului Locativ „Solomon Dendrarium” și-au găsit deja proprietarii. E momentul să vă alegeți și dumneavoastră locuința la care visați, la cel mai bun preț. Vă invităm să contactați numărul de telefon: 067 555 000 pentru a stabili o vizită la viitoarea dumneavoastră casă.

În același sens, vă sugerăm să ne contactați și pentru a rezerva spațiul comercial potrivit afacerii dumneavoastră!

Alegeți locuința în „Solomon Dendrarium” – cel mai bun complex din Chișinău!

Apelați numărul: 067555000 sau accesați site-ul: www.dendrarium.solomon.md.