(doc) Ce condiții și reguli trebuie să respecte restaurantele și cafenelele pentru a relua activitatea din 1 iunie

restaurant
Foto:hlb.global

Distanță de 1,5 metri între mese, mese de maximum opt persoane, măsuri sanitare obligatorii pentru angajați și dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant. Acestea sunt câteva dintre condițiile și măsurile pe care trebuie să le respecte restaurantele și cafenelele pentru a-și relua activitatea din data de 1 iunie.

Pe parcursul ultimelor zile, Asociația MĂR a lucrat intens, împreună cu autoritățile publice, pentru a elabora și aviza protocolul de conformitate a condițiilor sanitar-epidemiologice care ar putea asigura reluarea activității sectorului ReCa (restaurante, cafenele). Drept urmare, reprezentanții ReCa au obținut și un aviz pozitiv din partea ANSA, prin care se recunoaște conformitatea măsurilor care trebuie întreprinse în procesul de relansare.

„Deci, cu multă responsabilitate și conform protocolului, ne pregătim pentru redeschidere începând cu 1 iunie. Având acest ghid de reluare a activității, îndemnăm sectorul ReCa să se pregătească pentru redeschidere, respectând în totalitate aceste reguli. Trebuie să înțelegem că una dintre precondițiile relansării este adaptarea la cerințele și măsurile recomandate de autorități. Aceste reguli stricte ne vor permite să oferim siguranță angajaților și clienților. Vorbim de adaptarea condițiilor pentru garantarea distanței sociale, asigurarea igienei personale și reducerea la maximum a riscului de infectare”, explică Asociația MĂR.

Protocolul de conformitate a condițiilor sanitar-epidemiologice îl găsiți mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente