Ai o idee inovațională de afacere în domeniul ecologic? Înscrie-te la Climate Launchpad 2020 – Green Startups Competition

jh

Ai o idee de afacere ecologică și dorești să o duci la următorul nivel? Stai pe loc, ai deschis știrea potrivită. Află cum te poți înregistra la competiția Climate Launchpad 2020 – Green Startups Competition!

Climate Launchpad este un program gândit pentru a ajuta pe oricine să-și dezvolte ideile/inițiativele ecologice în afaceri profitabile. Programul prevede o serie de traininguri, sesiuni de coaching și networking în domeniul antreprenoriatului.

Ediția 2020 va fi 100 % online, astfel că oriunde ai fi, acum este momentul potrivit pentru a duce afacerea ta la următoarea etapă.

Termenul limită de înregistrare este 30 mai. Pentru a te înscrie în competiție, accesează acest link.

Dacă ideea ta presupune o inovație în domeniile energie regenerabilă, eficiență energetică, alimentație sau poate agricultură, apă, transport, tehnologie industrială sau orice alt mod de combatere a schimbărilor climatice, ești binevenit să te alături. Nu îți face griji dacă nu ai un plan de afaceri sau dacă ideea ta este scrisă doar pe un șervețel.

Participarea este gratuită, iar întreg programul se desfășoară în limba engleză.

Informații despre competiție, cum să intri în competiție și alte noutăți sunt disponibile la www.climatelaunchpad.org și pe pagina de Facebook a inițiativei locale.

Climate Launchpad 2020 – Green Startups Competition este organizat în cadrul programului de preaccelerare GreenTech Rangers de către MEGA și Generator Hub, finanțat prin Programul de Granturi Mici (SGP) al Facilităţii Globale de Mediu (GEF) în colaborare cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente