Conducerea Spitalului de Psihiatrie din Chișinău a venit cu o reacție oficială în care promite că va remunera suplimentar angajații unei secții non-COVID din cadrul instituției unde sunt internați bolnavi infectați cu coronavirus. Reacția vine după ce ieri, pe #diez a apărut un material cu mărturiile unui persoane angajate în cadrul spitalului.
Conform mărturiilor persoanei din cadrul spitalului, mai mulți angajați din câmpul medical lucrează cu pacienți infectați cu COVID-19, dar nu sunt achitați suplimentar pentru această muncă, deoarece secțiile în care activează nu au profil COVID.
Deși inițial, când am discutat cu directorul spitalului, Victor Furtună, el ne-a spus că toți medicii care muncesc cu persoanele infectate de COVID-19 au primit supliment la salariu, specificând că pacienții infectați au fost internați în secții cu profil COVID-19, astăzi, în reacția apărută pe site-ul spitalului de psihiatrie, se menționează că nu toți pacienții infectați au fost transferați în secții COVID-19.
„La finele lunii aprilie, au fost confirmați pozitiv șase pacienți cu afecțiuni mintale care se aflau sub tratament într-o secție non-COVID. Personalul medical din secția dată, pentru perioada în cauză (luna mai), va fi remunerat suplimentar cu 100 % la salariul de funcție, asemenea celorlalți salariați implicați la tratamentul pacienților cu COVID-19. Sporul va fi achitat odată cu salariul pentru luna mai, la începutul lunii iunie”, se arată în comunicatul emis de instituție.
De asemenea, în comunicatul emis de spital au fost prezentate și date actualizate despre numărul și starea persoanelor infectate cu COVID-19 din cadrul instituției. Astfel, la momentul actual, în IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie au primit tratament 157 de pacienți cu COVID-19. Din numărul total de pacienți infectați cu COVID-19, 105 pacienți au fost tratați cu succes, iar 82 dintre ei sunt externați.
„Dintre cei 51 de pacienți cu COVID-19 aflați la moment în instituție, 19 au deja primul test repetat negativ și sunt în așteptarea celei de-a doua testări, așa cum prevede regulamentul, iar starea de sănătate a celorlalți este satisfăcătoare. Cu regret, trebuie să menționăm că a fost înregistrat și un caz de deces cu COVID-19, pacientul având mai multe comorbidități. Referitor la personalul medical, până la moment, în IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie au fost înregistrate 18 cazuri de infectare cu COVID-19 printre colaboratorii instituției, dintre care 17 persoane au fost deja tratate cu succes, iar cinci colegi au și revenit la serviciu (un mare merci). Unicul colaborator infectat se află la moment spitalizat în spitalul din raionul de baștină, starea de sănătate fiind satisfăcătoare; îi dorim însănătoșire grabnică”, se mai arată în comunicat.
Persoana care ne-a oferit mărturiile a invocat o altă cifră referitoare la numărul de persoane infectate de coronavirus din cadrul secției non-COVID. De asemenea, aceasta a invocat și probleme legate de echipamentul de protecție. Mărturiile oferite pot fi văzute AICI!
La început de aprilie, în presă au apărut mai multe informații despre infectări cu COVID-19 în cadrul Spitalului Republican de Psihiatrie din Chișinău. După ce avocatul poporului a făcut publică informația și a expediat un demers către Ministerul Sănătății, instituția a venit cu date oficiale despre focarul din spital. Ulterior, instituției i-a fost oferit și echipament corespunzător, întrucât pacienții infectați de coronavirus din cadrul spitalului nu sunt transferați în alte instituții medicale cu profil COVID-19 din cauza specificului diagnosticului.
Amintim că, până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 6 553 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Conform datelor oficiale, numărul persoanelor angajate în sistemul medical care s-au infectat de COVID-19 a ajuns la 1 418, printre care: medici – 330, asistenţi medicali – 545, felceri – 73, farmacişti – 20, personal auxiliar – 450 de persoane.