Biserica Sfântul Panteleimon din municipiul Bălți vine cu un demers către enoriași să susțină intenția locașului de a crea o pictură murală cu chipul medicilor îmbrăcați în echipament special. Pentru ca această inițiativă exclusivă să se realizeze, Comisia Pentru Pictura Bisericească de pe lângă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldovei trebuie s-o agreeze.
„După consultările cu enoriașii și Consiliul bisericesc, a fost luată decizia ca în pridvorul bisericii noi, care se află în preajma Spitalului Clinic Bălți și care poartă Hramul Sfinților Doctori fără de argint Cosma și Damian, să fie pictat chipul medicului îmbrăcat în haine de protecție împotriva COVID-19 – simbol al tuturor medicilor răpuși de această boală crâncenă.
Este greu de închipuit o biserică fără pictura murala care este o parte importantă a tradiției creștinismului ortodox. Indiferent de perioadele când a fost așternută pe pereți, indiferent de tehnicile folosite, pictura murală a promovat atât existențialitatea lui Dumnezeu, cât și valorile pe care le vom transmite urmașilor noștri.
De exemplu, pictura murală bisericească, în perioada lui Ștefan ce Mare și Sfânt, a beneficiat de înflorire și a coincis cu formarea statului Țara Moldovei în epoca de glorie a domnitorului. Deci, pictura bisericeasca ne ajută la cultivarea valorilor tradiționale și la reconstituirea unor secvențe istorice prin care au trecut oamenii locului.
În prezent, omenirea trece printr-o criză epidemică care a provocat mai multe probleme, una dintre care este cea a conflictului de valori: pe deoparte pierderile de vieți omenești pe termen scurt, care sunt complet inacceptabile și pe de altă parte, pierderea locurilor de muncă, care a provocat ca oamenii să nu aibă surse de existență.
Criza medicală, sanitară, depășirea sistemului medical și moartea unui număr mare de oameni ne-au făcut să revenim la valorile existențiale: viața, iubirea, prietenia, familia, credința.
Rolul major al picturii bisericești murale este în educația duhovnicească și înțelegerea lucrării dumnezeiești în oameni și între oameni pentru mântuirea lor.
Iată de ce considerăm că pictura care va reprezenta Chipul Medicului Îmbrăcat în Haine de Protecție va fi nu doar un act artistic, decorativ, ci și o mărturisire a celor întâmplate la începutul secolului al XXI-lea pe tot globul pământesc. Despre cum omenirea a luptat cu pandemia, despre solidaritatea și implicarea fiecăruia dintre noi în prevenirea infectării în masă: medic, voluntar, polițist, vameș, preot, vânzător în magazine, funcționar public, șofer, brutar, curier etc., despre salvarea multor vieți omenești, despre decesele subite ale celor dragi care ar fi putut trăi alături de noi. Despre cum a suferit toată lumea în mod egal: și bogății și săracii.
Acestă pictură va fi o carte care ne va arăta că viața nu este doar un element din statistici, că orice viață contează și că orice viață salvată este o minune dumnezeiască.
La fel, aceasta va fi o chemare a omului la dragostea față de aproapele, la pocăință și la iertare. Chipul medicului îmbrăcat în haine de protecție anti-COVID-19 nu va fi o imagine sacră (icoană), dar ea ne va da sentimentul real al prezenței lui Dumnezeu în efortul, dedicația, generozitatea și jertfa medicilor, farmaciștilor, asistenților medicali, infirmierelor, felcerilor, moașelor, laboranților și tuturor lucrătorilor medicali din toată lumea.
Ne vom adresa cu un demers către Comisia Pentru Pictura Bisericească de pe lângă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldovei, pentru că o astfel de pictura bisericească murală este fără de precedent și sperăm că vom fi susținuți de Întâistătătorii Bisericii.
Îndemnăm enoriașii parohiei care de fiecare dată au dat dovadă de atitudine și verticalitate să semneze acest demers, astfel încât mesajul nostru să fie auzit!”, se arată în mesajul emis de Biserica Sfântul Panteleimon.