Maia Sandu, despre decizia de anulare a examenelor de BAC: „Mulți tineri sunt supărați că nu vor lua o notă obiectivă”

Maia-Sandu

Ministerul Educației a propus anularea examenelor de bacalaureat în acest an. În aceeași zi (13 mai), guvernul a aprobat proiectul de lege propus de minister și-l transmite spre examinare parlamentului. Conform autorităților, BAC-ul nu poate fi desfășurat din cauza condițiilor de pandemie. Lidera PAS, Maia Sandu, care a îndeplinit și funcția ministră a educației (2012-2015), a comentat această decizie în cadrul unei emisiunii televizate.

„După ce a fost pronunțată această decizie, am primit mai multe mesaje de la tineri liceeni care au spus că au muncit mult și sunt supărați că nu vor lua o notă obiectivă. Sunt sigură că sunt și elevi care se bucură. Guvernul nu a făcut nimic pentru curmarea pandemiei, respectiv nu au fost organizate condiții pentru desfășurarea BAC-ului, pentru ei a fost mai ușor să-l anuleze. O parte a guvernului nu și-a făcut treaba bine și acum Ministerul Educației spune că nu poate organiza examenele”, a comentat Sandu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari”, de la TV8.

Reamintim că în conformitate cu proiectul de lege aprobat de guvern, eliberarea diplomei de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învățământul superior şi în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar, pentru elevii care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul în sesiunea 2020 și finalizează în acest an de studii clasa a XII-a de liceu sau programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), se face cu calcularea notelor pentru probele de examen de bacalaureat în baza notelor obținute pe parcursul claselor de liceu/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar.

Notele pentru probele de examen reprezentă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar, la disciplinele respective.

Elevii din clasele a IX-a, a XII-a și cei care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar care nu reușesc să finalizeze acest an de studii cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior, care s-au înscris pentru a susține examenul în sesiunea de examene 2020 și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat vor putea susține examenul în următoarea sesiune, în condiţiile stabilite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Propunerea de a anula examenele de BAC a fost enunțată de Ministerul Educației, în contextul în care alte variante propuse de minister nu sunt sigure pentru viața și sănătatea elevilor sau nu pot fi asigurate din cauza insuficienței tehnice.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente