O facultate a Universității Babeș-Bolyai din Cluj organizează Ziua Porților Deschise online pentru viitorii studenți

Universitatea Babeș-Bolyai

Anual, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai din Cluj își deschide porțile pentru viitorii studenți, oferindu-le posibilitatea de a se simți în pielea unei persoane care o frecventează. În contextul actual, tinerii nu au posibilitatea de a vizita universitatea, astfel încât evenimentul se desfășoară online prin intermediul platformei Zoom.

FSPAC oferă programe de studiu în Administrație Publică, Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, Leadership, Publicitate, Științe Politice și Sănătate Publică. Încă de la început, din 1995, facultatea s-a aflat într-o continuă dezvoltare din punct de vedere al programelor de învățământ și de cercetare, al infrastructurii, al calității educației și al activităților extracurriculare.

Programele de studiu ale facultății oferă un învățământ de calitate, în cadrul căruia activitățile didactice, de cercetare și extracurriculare îmbină cu succes educația formală și cea nonformală. Totodată, studenții sunt încurajați și susținuți să își dezvolte aptitudinile dobândite de-a lungul semestrelor de studii prin stagii de practică desfășurate în cadrul unor instituții de profil locale, regionale sau naționale.

Facultatea oferă posibilitatea de a studia în limba română, engleză, maghiară sau germană.

În acest an, FSPAC desfășoară Ziua Porților Deschise online, în perioada 11-15 mai.

Luni, 11 mai, s-au desfășurat cursurile departamentului Administrație Publică și Leadership (în limba engleză).

Marți, 12 mai, se desfășoară cursurile departamentului Comunicare, Relații Publice și Publicitate.

Miercuri, 13 mai, au loc cursurile departamentului Jurnalism și Media Digitală.

Joi, 14 mai, se desfășoară cele ale departamentului Științe Politice și ale departamentului Administrație Publică (în limba maghiară).

Vineri, 15 mai, se țin cursurile departamentului Sănătate Publică (în limba engleză) și adițional Studii de Conflict.

Pentru detaliile desfășurării exacte a cursurilor și pentru codurile Zoom, accesați această postare.

Pentru mai multe detalii despre FSPAC, accesați pagina de Facebook sau site-ul oficial.

Autoare: Andreea Dudulică

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente