Mădălina Popov este o studentă din Moldova, care își face studiile în Franța, la Universitatea din Clermont-Ferrand, specialitatea Științele Sănătății și Nutriție. A fost prinsă într-o situație neprevăzută numită pandemia cu coronavirus COVID-19. A fost nevoită să se întoarcă acasă înainte de termen, deoarece universitatea la care studiază a fost închisă și nu avea rostul să rămână acolo. S-a confruntat cu birocrația diplomatică și logistică în situația în care autoritățile noastre organizau curse charter din Nisa la Chișinău. Am discutat cu Mădălina pentru a-i cunoaște istoria care a marcat-o și vom afla cum a reușit să revină acasă cutreierând sute de kilometri în Franța și nopți nedormite doar pentru ca să ajungă acasă.
La Chișinău, Mădălina era o elevă activă care și mai lucra în calitate de antrenoare de fitness. Anume această pasiune a ajutat-o să-și aleagă profesia vieții. „M-am implicat intens în mai multe proiecte social-educative în perioada liceului. Am activat în calitate de antrenoare de fitness. Atunci am înțeles că vreau să studiez specialitatea Sănătatea Publică Preventivă, însă, din păcate, această profesie nu se predă în vreo universitate din Moldova. Astfel, am ajuns să devin studentă în primul an la Universitatea din Clermont-Ferrand, unde studiez Științele Sănătății și Nutriție.”
După revenirea din vacanță, Mădălina împreună cu colegii ei au fost informați că din cauza epidemiei universitatea urmează să fie închisă, iar studenții au fost rugați să se întoarcă acasă. Iată cum își amintește acele momente tânăra: „În data de 28 februarie am revenit în Franța după o scurtă vacanță petrecută în Republica Moldova. La acel moment, în aeroport toți mă priveau ca pe o ciudată, căci doar eu purtam mască și mănuși. Starea epidemiologică pe teritoriul francez era stabilă, ba mai mult, se anunța faptul că toate cele 12 cazuri depistate cu COVID-19 au fost vindecate. Doar că în următoarele zile a urmat o răsturnare de situație. Peste noapte au apărut mai mult de 100 de cazuri noi și începând cu acea zi totul s-a schimbat. Mergeam zilnic la universitate cu un soi de precauție îmbinată cu frică, pentru că francezii sunt o fire socială, plus mai au încă o formă specifică de salut – la bise – tradiționalul sărut pe obraz”.
„În acest mod, nici nu era vorba de o oarecare distanță socială între studenți. Virusul era la el acasă, în timp ce în Republica Moldova erau deja închise toate instituțiile de învățământ. După două săptămâni, în data de 16 martie, activitățile Universităților din Franța au fost suspendate pe o perioadă nedeterminată. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care profesorul a venit la oră și ne-a anunțat să ne întoarcem acasă pentru a ne autoizola, fiindcă în campus erau patru studenți suspecți. Toți colegii au rămas fără vreo reacție timp de câteva secunde, erau realmente șocați, au început în sfârșit să conștientizeze gravitatea situației în care se aflau. Noi toți foloseam aceeași cantină, bibliotecă, zonă de recreație, hol etc. Profesorul a încercat să ne ridice dispoziția cu câteva glume, dar râdeam pe jumătate. După ore m-am pornit spre reședința mea universitară cu o oarecare liniște și bucurie pentru că nu va mai trebui să simt panică pentru faptul că voi fi infectată sau aș putea infecta eu pe cineva. Dorința mea era să stau închisă 14 zile pentru a mă asigura că nu prezint un risc pentru societate. Intenția de a reveni acasă în acele clipe era totalmente exclusă, chiar dacă curse obișnuite încă mai erau.”
După expirarea celor 14 zile de autoziolare, Mădălina și-a propus să revină totuși acasă, deoarece prezența ei, în acel moment, în Franța era inutilă. „S-au scurs cele 14 zile de autoizolare, după care am fost anunțați că orele se vor efectua online, iar unele examene vor fi anulate, respectiv prezența mea pe teritoriul francez era inutilă. M-am înscris în lista pentru zborurile de repatriere în baza formularului oferit de Ambasada Republicii Moldova în Franța, dar fără succes. În acel moment, se exclama faptul că aceasta ar fi singura modalitate de a fi repatriat. Am contactat Ministerul de Externe, aceștia mi-au spus că nu dețin informații și mi-au sugerat să fac legătură cu Ambasada Republicii Moldova în Franța. Am comunicat cu un domn de la ambasadă, care mi-a spus sincer că nu constituie ei lista pentru zborul charter și mi-a oferit numele și prenumele unei persoane care mă poate ajuta în acest sens. După cazul în care o cursă din Paris a fost anulată și cetățenii au rămas blocați în aeroport, autoritățile au început să colaboreze cu organizatorii de curse, oferindu-le posibilitatea să întocmească listele cu persoanele aflate în dificultate.”
A parcurs peste 1 000 de kilometri pentru a ajunge la Nisa, orașul care „îi poartă noroc”. Mădălina a încercat de numărate ori să procure un bilet acasă, însă tocmai după trei săptămâni a reușit să se înregistreze la cursa charter Nisa-Chișinău. „Tentative de a procura bilet au fost multe, nici nu mai știu să le număr. Abia după vreo 20 de zile totuși am reușit. Desigur, calea de a ajunge la Nisa nu a fost una deloc ușoară, pentru că transportul funcționa doar la nivel regional, iar trenurile și-au suspendat liniile de cursă în majoritatea orașelor. Cu toate acestea, am reușit să găsesc un itinerar care să mă aducă la destinație. Simțeam faptul că acest oraș îmi poartă noroc. Instinctul meu nu a dat greș, șansa mea de a ajunge acasă a fost acolo cu adevărat. Datorită ambasadei și mai ales doamnei ce a organizat cursa, mă aflu acum acasă.
Mădălina ne-a povestit cu ce probleme s-a confruntat la bordul aeronavei legate de achitarea poliței de asigurare. La acel moment, tânăra nu cunoștea că studenții nu trebuie să achite polița, întrucât statul îi asigură automat pe parcursul perioadei de studiere. „Îmbarcarea în avion s-a petrecut civilizat, ne-a fost măsurată temperatura și ni s-a oferit gel antibacterian pe suprafața palmelor ca măsură de precauție. Am fost încântată să văd că personalul aeronavei era bine echipat. La jumătate de drum, ne-au fost oferite două fișe care trebuiau completate, în caz contrar, ni s-a spus că nu vom avea posibilitatea să trecem vama țării. O fișă ținea de achitarea poliței de asigurare obligatorie în termen de 72 de ore. Nu cunoșteam dacă sunt în lista celor asigurați, am întrebat personalul despre acest aspect, dar nu dețineau o astfel de informație. Am consultat Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și am descoperit că în baza articolului 4 eu fac parte din categoria cetățenilor asigurați. Am luat legătura cu cei de la Compania Națională de Asigurări în Medicină și mi-au oferit amabil detalii suplimentare în acest sens.”
Iată cum își amintește Mădălina primele clipe după aterizarea la Chișinău și trecerea controlului de pașapoarte: „La aeroportul din Chișinău mă aștepta tatăl meu, de data aceasta nu ne-am mai îmbrățișat cum o făceam și nici zâmbetul nu-l putea zări prin mască. Am închiriat o locuință special pentru sta 14 zile în carantină. Am contactat Centrul Medical unde se află medicul meu de familie. Aceștia au fost bucuroși că singură am luat inițiativa de a îi informa faptul că vin dintr-o zonă de risc și m-au rugat să le telefonez zilnic pentru a le comunica starea mea generală”.
Istoria Mădălinei s-a terminat pe o notă pozitivă, în virtutea tuturor dificultăților prin care a trecut ca să ajungă acasă. Tânăra vine cu un mesaj pentru toți cei care se confruntă cu aceleași probleme: „Am avut o experiență frumoasă, în pofida demersului anevoios de a mă întoarce în țară. Înțeleg persoanele care sunt disperate și care nu reușesc să găsească ușa corectă, dar eu vă îndemn să bateți în orice ușă care stă în calea voastră. Încercați toate variantele și nu vă lăsați învinși”.
Citește și:
Epopeea curselor charter pentru moldoveni sau cum Facebook-ul te ajută mai mult decât autoritățile
