Vrei să îți faci studiile la Tallinn? Școala de Diplomație din Estonia a dat startul unui program de burse

estonia
Foto:liberal dictionary

Școala de Diplomație din Estonia (ESD), în cooperare cu Ministerul Eston al Afacerilor Externe, oferă burse complete pentru tinerii diplomați și funcționarii publici care vor să studieze programul de certificare postuniversitară de Relații internaționale și integrare europeană. Acesta se va desfășura la ESD din Tallinn, din octombrie 2020 până în iunie 2021. Prin urmare, a fost deschisă perioada de depunere a dosarelor pentru anul universitar 2020/2021.

Cursul de formare Relații internaționale și integrare europeană valorează 60 de puncte de credit ECTS. Cursurile încep pe 13 octombrie 2020 și se încheie pe 11 iunie 2021. Limba de instruire va fi engleza. Programul de studii îl găsiți aici.

Cursul include trei module tematice:

# relații internaționale;
# studii de integrare europeană;
# aptitudini diplomatice.

Bursa pe care o vor primi tinerii acoperă: 

# taxa de școlarizare;
# indemnizația lunară (450 EUR);
# cazarea în Tallinn (inclusiv utilități și conexiune la internet);
# asigurare de sănătate în Estonia în timpul studiilor;
# costul vizei Schengen;
# bursa nu acoperă costurile călătoriei către și din Tallinn.

Criterii de eligibilitate:

# persoana care solicită bursa provine dintr-o țară eligibilă;
# vârsta nu este mai mare de 35 de ani (la aplicare);
# are cel puțin o diplomă de licență;
# cunoaște limba engleză la nivel avansat;
# persoana este angajată în prezent și lucrează în instituție de specialitate de cel puțin un an.

Ce trebuie să conțină dosarul: 

# formularul ESD;
# CV în engleză;
# scrisoare de motivație (o pagină/300-400 de cuvinte, care explică motivele pentru care tânărul își dorește să studieze, experiența anterioară și modul în care studiile vor beneficia la dezvoltarea viitoare a studentului);
# diplomă de studii superioare și registru academic (în engleză);
# copia pașaportului;
# o fotografie în format pașaport (care se adaugă la formularul de cerere);
# eseu academic (1 300-1 500 de cuvinte cu referințe) scris pe unul dintre următoarele subiecte:

  1. The geopolitical Europe – right timing or too late?
  2. The post-COVID-19 world order – Chinese leadership as a new reality?
  3. Role of NATO in the era of non-conventional threats (climate, pandemics, energy, and cyber).
  4. Do the „grey zone” areas bring peace or war?
  5. Challenges and opportunities of digital diplomacy.

Procedura de depunere a dosarelor:

# documentele pot fi depuse începând cu 14 aprilie 2020, folosind Sistemul de cerere pentru burse online;
# termenul limită este ziua de 3 august 2020. Interviurile se vor realiza pe Skype;
# toți candidații vor fi informați prin e-mail despre starea dosarelor cel târziu pe 10 august 2020;
# participanții selectați sunt așteptați să ajungă la Tallinn în perioada 10-11 octombrie 2020;
# pentru întrebări suplimentare, puteți să vă adresați la Kristiina-Maria Ploom: [email protected].

Mai multe detalii găsiți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente