(foto, video) Cum doi tineri moldoveni, studenți în SUA, au reușit să ajungă acasă, care e programul lor de studii și proiectul care ar putea lua 1 milion de dolari

2

Pandemia de coronavirus a apărut în cel mai nepotrivit moment, susțin toți cei ale căror planuri au fost amânate. Cu toate acestea, pandemia nu ar fi putut apărea într-un moment mai potrivit decât acesta. Ruslan Dominic a fost surprins de pandemie în Statele Unite ale Americii, țară unde își face acum studiile universitare. COVID-19 i-a dat peste cap toate proiectele, dar tânărul și-a focalizat forțele și a continuat să învețe și să muncească de acasă. După o perioadă de adaptare, Ruslan a hotărât să ne povestească despre aventura de a ajunge acasă, orele de la două dimineața și proiectul pentru care speră să câștige 1 milion de dolari.

Despre Ruslan am mai scris anterior, tânărul absolvea pe atunci primul an de studii în Italia, după ce a câștigat o bursă completă la United World Colleges (UWC). Atunci, Ruslan avea deja în spate experiența voluntariatului în Liban, educației pe malul Mării Adriatice și multe visuri. Unul dintre aceste visuri s-a îndeplinit când a fost acceptat la o universitate din SUA.

Odată cu pandemia, Ruslan a fost nevoit să își reinventeze visurile și să le adapteze la realitatea evenimentelor din prezent. „Pe 12 martie, am fost anunțați că campusul universității este închis din cauza COVID-19. Anunțul a fost făcut de către președintele universității. E o normă obișnuită pentru a minimiza riscul de răspândire a infecției. În acel moment mi-am amintit de o secvență din cartea Sweet Perusasion, în care se spunea că noi nu ne temem de nimic, până când ni se întâmplă nouă ceva.” Acest moment l-a făcut pe Ruslan să analizeze superficialitatea cu care anterior s-a gândit la virus. „Mă gândeam atunci la ce se va întâmpla dacă mă voi îmbolnăvi într-o țară străină, dacă nu voi putea ieși din campus după produse.”

„Ne-am adunat toate lucrurile în 20 de ore și am decis să riscăm”

Tânărul student a avut nevoie de câteva zile pentru a analiza situația și a lua decizia de a se întoarce acasă. „Era complicat, țările își închideau granițele, iar tot mai multe zboruri erau anulate.” Atunci, Ruslan și-a sunat prietenul, Radu Lungu, tot moldovean care își face studiile în America și a cărui universitate, de asemenea, și-a sistat temporar activitatea, iar campusul a fost închis. În doi, tinerii și-au planificat drumul acasă. „Ne-am adunat toate lucrurile în 20 de ore și am decis să riscăm. Am sunat la ambasadă, dar nimeni nu a putut să ne ajute. Am luat bilete pentru cel mai apropiat zbor către România, au fost foarte scumpe. Nimeni nu ne putea garanta că zborul nostru nu va fi anulat.”

Image may contain: 1 person, beard, tree, snow, outdoor and close-up

Ruslan și Radu au fost norocoși. Zborul lor a fost unul dintre puținele care un au fost anulate. În America, atunci erau înregistrate 4 000 de cazuri de coronavirus. „Am ajuns acasă în aproximativ 30 de ore. E o poveste frumoasă cum noi am reușit datorită eforturilor părinților noștri și ale persoanelor din afara țării. Alții nu au reușit, un prieten de-al meu a rămas în State, izolat în campus, cu diabet zaharat de gradul II. Acum, cu siguranță pot să zic că realizezi cât de norocos ești doar atunci când îți compari situația cu cea a altor persoane.” 

Experiența lui Radu: „Ziua mea se încheie la 3.0 dimineața”

Drumul, dar și modificarea fusului orar și a climei au avut mai multe efecte asupra lui Ruslan și a prietenului său Radu.

„Am fost norocos că am avut oportunitatea să mă întorc acasă. Însă mulți dintre prietenii mei au fost nevoiți să rămână în campus sau să își caute o gazdă în oraș. Ziua începe la ora 13.00 după-amiaza și se încheie la 3.0 dimineața. De obicei, îmi fac temele în prima parte a zilei, iar seara am lecții online. Printre altele, mai strecor și un pic de cântat la chitară plus sport de câteva ori pe săptămână. Orele online merg bine, deoarece profesorii nu au așteptări prea mari de la acest semestru. Pentru majoritatea orelor, profesorii înregistrează materialul și îl postează pe o platformă online de unde noi ne luăm notițe și învățăm. Notele sunt bazate pe lucrările de curs anterioare și pe temele de acasă. Temele de acasă sunt postate online pe diferite platforme. Pe lângă faptul că fac teme online, și internship-ul meu de la vară o să fie online”, spune Radu.

Experiența lui Ruslan: „Proiectul meu luptă pentru 1 milion de dolari, deocamdată, e pe locul șase”

Atunci când dormiți suficient, la orele potrivite, organismul produce mai mulți hormoni ai fericirii, atât de necesari în această perioadă. Un somn de calitate este o adevărată victorie pentru Ruslan. „În prima perioadă nu mă puteam obișnui cu fusul orar, plus că am ore la două dimineața și o mulțime de proiecte, dar mă adaptez. Perioada de pandemie a devenit foarte constructivă. Eu sunt tipul de persoană care obișnuiește să muncească mult, prin urmare am continuat cercetările pentru dezvoltarea proiectului început în Statele Unite. E vorba despre un plan de afacere pe care l-am depus la un concurs universitar național pentru a obține 1 milion de dolari”, spune Ruslan.

Tânărul crede că nu e nimic mai rău decât a merge la culcare cu ideea că ai pierdut o zi și sugerează celor care respectă normele de distanțare socială și sunt acasă să studieze, să citească, să ia ore suplimentare, să facă cursuri online și să nu piardă timpul.

Împreună cu echipa sa, Ruslan a lucrat câteva luni asupra conceptului și, în cele din urmă, au trecut de prima etapă a concursului Hult Prize. Prin urmare, tinerii au ajuns în cea de-a doua etapă, care are loc în Mexic. Acolo, studenții urmau să concureze cu cele mai puternice universități din lume, dar s-a întâmplat COVID-19. „Continuăm să ne adaptăm la realități. Am lucrat asupra proiectului și acasă și am participat la competiția online. Drept rezultat, echipa noastră a intrat în top șase echipe din 65 de regiuni ale Mexicului, totul datorită muncii și implicării.”

„Acum căutăm un inginer IT”

Proiectul lui Ruslan i-a interesat pe câțiva investitori din SUA, iar un investitor le-a oferit finanțare deja. Acum, tinerii au suficiente resurse pentru a trece în etapa următoare de dezvoltare. „Acum, căutăm un inginer IT care cunoaște engleza la nivel intermediar și care ne-ar putea ajuta cu proiectul.” Dacă aveți cunoștințe de lucru cu front and back software developing, puteți să îi scrieți lui Ruslan la adresa de e-mail: [email protected]. Tânărul promite și o remunerare.

Iată un video despre proiectul lui Ruslan.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente