În cadrul declarațiilor de după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunțat că din data de 27 aprilie, luni, se oferă permisiunea pentru Agenția Servicii Publice să reia anumite servicii.
Ion Chicu a menționat că e vorba despre patru servicii:
# înmatricularea vehiculelor cu regim special;
# documentarea conducătorilor auto;
# înregistrarea actului de naștere cu eliberarea certificatului;
# înregistrarea căsătoriei.
Amintim că prim-ministrul a spus despre introducerea anumitor relaxări dacă numărul persoanelor infectate cu COVID-19 pe teritoriul țării nu va ajunge la 3 000 (cazuri active) până în data de 27 aprilie. Totodată, Ion Chicu a anunțat că vineri se vor lua decizii în raport cu mai multe relaxări, inclusiv plimbările în aer liber.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.