În ultimele 24 de ore, 835 de persoane au intrat pe teritoriul țării noastre

frontieră

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 1 273 de traversări, în descreștere cu 60 % față de ziua precedentă.

Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 835 de traversări persoane, dintre care 475 de treceri la frontiera moldo-română, 208 treceri la frontiera cu Ucraina și 152 de treceri ale frontierei aeriene (rute charter).

În toate punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 1 273 de persoane și completate 835 de fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 730 de Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorii de asistență medicală pentru anul curent. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale virusului COVID-19.

În Aeroportul Internațional Chișinău a fost consemnată, la intrarea în țară, o rută charter din Moscova, fiind înregistrați 149 de pasageri moldoveni. Prin culoarul de tranzit al teritoriului Ucrainei și intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei Otaci, s-au înregistrat șase cetățeni moldoveni, repatriați din Federația Rusă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente