(video) Adolescenți din Moldova, împreună cu 140 de muzicieni din întreaga lume, au interpretat imnul Uniunii Europene

gfgdffgd

13 adolescenți din Moldova, membri ai corului incluziv La La Play Voices, au participat într-un proiect global care a reunit 140 de muzicieni din toată lumea, sub
egida rețelei globale de orchestre Better Together. În perioada de autoizolare, muzicieni din 30 de țări ale lumii au înregistrat „Oda Bucuriei” de Beethoven, care este și imnul Uniunii Europene.

Corul incluziv La La Play Voices a fost fondat în 2018, la inițiativa Orchestrei Naționale de Tineret, împreună cu UNICEF, Fundația Est-Europeană, Suedia și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Corul a crescut de la 20 de participanți la prima ediție și numără în prezent 130 de copii din toate raioanele țării, inclusiv UTA Găgăuzia și partea stângă a Nistrului.

„Este simbolică lansarea acestui proiect anume în Săptămâna Mondială a Lucrătorului Medical, fiind o manifestare de solidaritate cu cadrele medicale din întreaga lume, care se află în prima linie de luptă cu pandemia. Copiii și tinerii sunt generația viitoare de oameni de știință și medici. Orice criză prezintă posibilitatea de a-i ajuta să învețe, să cultive compasiunea și să fie puternici în timp ce construiesc o lume mai bună”, a spus Desiree Jongsma, reprezentantă de țară a UNICEF în Moldova.

„Este minunat să vezi cum copiii și tinerii din întreaga lume se conectează prin muzică, mai ales în aceste momente dificile. Și sunt convinsă că această perioadă provocatoare va fi folosită ca o lecție de viață de către toți copiii și tinerii, care-i modelează și impulsionează să devină oameni mai puternici și plini de compasiune, fiind gata să-și aducă contribuția pentru a salva lumea”, a menționat Anna Lyberg, ambasadoarea Suediei în Chișinău.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării încurajează elevii și studenții să dezvolte aptitudini de însușire online a materiilor didactice, fiind la domiciliu în contextul COVID-19. „Exemplul oferit de copiii La La Play Voices, proiect pe care îl susținem de la inițiere, alături de alți muzicieni din toată lumea, nu poate fi decât apreciat ca un gest deosebit, cu valoare adăugată prin creativitatea proiectului și a mesajului global pozitiv oferit prin fredonarea celebrei «Ode a Bucuriei» de Beethoven”, a menționat Andrei Chistol, secretar de stat în domeniul culturii.

Rețeaua globală Better Together

A fost fondată de Orchestra Europeană de Tineret a Uniunii Europene, Musica Ricercata, Orchestra Națională de Tineret din Canada, Orchestra de Tineret a Rusiei, Orchestra Națională de Tineret din Singapore, Orchestrele de Tineret din Melbourne, Filarmonica de Stat a Transilvaniei, North Macedonia Filarmonica, Corul de copii Radio România și Orchestra Națională de Tineret din Moldova prin corul incluziv La La Play Voices.

Proiectul pune în valoare, prin muzică, valori general umane precum iubirea, prietenia, creativitatea, solidaritatea și unitatea. Adolescenții spun că au trăit clipe de neuitat și au înțeles cât de importantă este solidaritatea în aceste momente.

Iată cu ce impresii au rămas:

— Ina Golovatenco, 17 ani, Giurgiulești, Cahul: „Sunt din raionul Cahul și mă simt mândră să reprezint țara mea, dar și raionul Cahul, interpretând imnul Europei în acest proiect global.”

— Valeria Corovai, 16 ani, Chișinău: „Melodia scrisă în tonalitate majoră mi se asociază cu fericire, zâmbet şi iubire pentru prietenii și rudele mele, pe care acum nu îi pot vedea din cauza autoizolării impuse în legătură cu pandemia de COVID-19.”

— Andreea Verejanu, 15 ani, Floreşti: „Cântând piesa, te simți în siguranță şi eşti învăluită doar de emoții pozitive, având speranța ca totul va fi bine.”

— Irina Buruian, 16 ani, Chișinău: „Sper ca persoanele care ne ascultă să simtă aceleași sentimente pe care le-am avut noi cântând împreună, acasă.”

— Valeriu Gușan, 13 ani, Chișinău: „Am speranța că într-o bună zi situația de pe planeta noastră, ce afectează în mare parte țările europene, se va termina cu bine.”

— Alexandra Ganenco, 16 ani, Crocmaz, Ștefan Vodă: „«Oda Bucuriei» ne unește pe toți, oameni lângă oameni, popor lângă popor, înseninându-ne gândirea prin mesajul său.”

— Ștefan Albu, 15 ani, Dondușeni: „Stând acasă putem face și lucruri de care are nevoie o întreagă omenire, fără a ne pune pe noi sau alții în pericol, bucurându-ne copilărește de clipele pe care le trăim astăzi, sperând la o zi de mâine mai bună pentru fiecare.”

— Edgard Duşcov, 13 ani, Comrat: „Trebuie să prețuim fiecare secundă din viața ce ne dăruiește emoții bune și rele.”

— Lidianna Zota, 15 ani, Călărași: „Sper ca Europa să treacă împreună cu bine de această pandemie.”

— Dima Rusanovschi, 13 ani, Edinet: „Să trăim simplu şi să ne iubim aproapele nostru, fiindcă în viaţă uneori câștigi, alteori înveți.”

— Valeria Alexeiciuc, 15 ani, Glodeni: „O lucrare ce ne unește și ne ajută să trecem peste aceste probleme care se petrec în lume.”

— Maria Baeş, 15 ani, Cauşeni: „Să depunem maximum de efort pentru a ajunge la un final reușit. Piesa îmi redă gustul vieții, pe care trebuie să-l simțim din plin.”

— Ana Costin, 13 ani, Taraclia: „Oda ne amintește de libertate, pace, solidaritate, frăție și unitate între oameni. Cu alte cuvinte, despre valorile democratice.”


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente