Șor spune că Dodon a supus riscului 170 000 de oameni, scoțându-i luni la lucru doar ca să-l condamne

sorsor

Igor Dodon a supus riscului peste 170 de mii de cetățeni, scoțându-i luni la lucru doar pentru a-și satisface interesele politice – să obțină cât mai curând emiterea sentinței în dosarul liderului Partidului „ȘOR”. Ilan Șor declară că deține informații sigure potrivit cărora Dodon vrea să pună punct pe dosar în perioada stării de urgență, dar dă asigurări că planurile lui Dodon vor eșua, iar cetățenii vor trece la acțiuni de nesupunere civică.

Ilan Șor face trimitere la decizia de luni a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a respins demersul absolut legal al avocatului său de a transfera dosarul în oricare altă instanță de apel decât cea de la Cahul. Într-un video pe Facebook, Șor a spus că demersul era absolut justificat după ce Curtea de Apel Cahul a comis mai multe ilegalități, iar recent a fost înregistrată o discuție dintre Maxim Lebedinschi cu președintele instanței de la Cahul.

„Au existat o sumedenie de motive pentru a strămuta dosarul în oricare altă instanță din țară pentru un verdict corect. Din păcate, CSJ este capturată de Dodon. Curtea a luat decizia absolut ilegală de a respinge solicitarea de transferare a dosarului în altă instanță. Desigur, astăzi ne-am convins din nou că sistemul justiției a fost preluat în totalitate de Dodon. Toate deciziile sunt luate exclusiv la comanda acestuia. Nu există niciun fel de independență. Punct. Instanțele sunt capturate”, a declarat Ilan Șor.

În acest context, Ilan Șor declară că deține informații din surse sigure că Dodon a supus riscului 170 000 de cetățeni pe care i-a scos luni la lucru, doar pentru a obține cât mai curând condamnarea sa. „Inițial, am crezut că Dodon și-a ieșit din minți cu totul prin faptul că trimite în concediu 170 000 de oameni, apoi îi scoate la lucru, după care îi trimite din nou în concediu. Așa se comportă doar nebunii. Dar pe lângă nebunie mai exista și un interes. El a planificat să facă această săptămână lucrătoare ca să obțină cât mai repede verdictul. Luni a fost decizia CSJ, iar marți urma o nouă ședință. Dar văzând reacția societății, a fost nevoit să-și anuleze decizia”, a explicat liderul Partidului „ȘOR”.

Ilan Șor a explicat că Dodon încearcă pe orice cale să obțină verdictul în dosarul său în perioada stării de urgență, adică până pe 15 mai. El însă dă asigurări că nu va permite realizarea planurilor lui Dodon. „Anume așa, din păcate, astăzi se face justiția. Vă promit însă că nu a rămas mult să răbdăm aceste fărădelegi și pe acest bufon. Foarte curând, lucrurile se vor schimba”, a dat asigurări Ilan Șor.

Taguri: #promo
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente