Judecătorul CSJ Svetoslav Moldovan, implicat în dosarul „Gemenii”, urmează să fie demis de parlament

BeFunky-collage

Comisia juridică, numiri și imunități s-a convocat în ședință la distanță, unde a luat decizia unanimă de eliberare din funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție a lui Svetoslav Moldovan. Magistratul a fost implicat în dosarul „Gemenii”, prin care statul a fost obligat de Curtea Europeană să achite 70 de milioane de lei.

Prin urmare, Svetoslav Moldovan a depus cerere de demisie din funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Parlamentul urmează să voteze în plen această hotărâre.

Sergiu Litvinenco a spus că nu e suficient ca magistratul, prin decizia căruia statul este obligat să achite 70 de milioane de lei, să plece onorabil din funcția de judecător. În plus, el a mai adăugat că statul trebuie să-i achite și îndemnizația de plecare.

Vasile Bolea, președintele comisiei, a spus că „vom pregăti un demers către CSM și Inspecția Judiciară ca să verifice circumstanțele luării deciziei a judecătorului prin care Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană. În baza legii cu privire la statutul judecătorului, chiar dacă el a plecat în demisie onorabilă, organele competente pot schimba statul demisiei”.

Propunerea a fost susținută de toți deputații prezenți la ședință.

„Dosarul se referă la admiterea abuzivă a unei revizuiri cu 15 ani în urmă. Interesant în acest dosar este faptul că statul trebuie să plătească milioane de euro pentru litigiile dintre privați, adică nu ar fi plătit nimic dacă judecătorii nu ar fi dat-o cu oiștea în gard. Apropo, admiterea revizuirii a avut loc după ce CEDO a început sa condamne Moldova pentru casarea neregulamentară a hotărârilor judecătorești irevocabile. Nu cred că judecătorii nu își dădeau seama ce au făcut! Interesant este dacă cineva va răspunde material pentru acest prejudiciu”, așa a comentat Vladislav Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice, condamnarea Moldovei la CtEDO.

Potrivit CSM, în cererea de demisie, Svetoslav Moldovan a indicat motive de sănătate.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente