(sondaj) Ce măsuri întreprind moldovenii pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19

chem-otmyt-montazhnuyu-penu-s-ruk-20

Experții iData au realizat un sondaj de opinie despre percepția în rândul populației privind COVID-19. Studiul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, în perioada 30 martie-4 aprilie 2020.

Sondajul a fost efectuat prin telefon. Studiul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, în perioada 30 martie-4 aprilie 2020.

Eroarea maximă de eșantionare este de 3 %.

Referitor la măsurile întreprinse de cetățenii țării, cei mai mulți participanți la studiu au răspuns că își spală regulat mâinile, 62 % au menționat ca măsură folosirea gelurilor pe bază de alcool, 55 % respectă carantina și 54 % poartă mască.

În cazul unor simptome similare celor ale coronavirusului, moldovenii ar apela 112, alți 40 % dintre respondenți au spus că vor apela la medicul de familie, iar peste 2 % au menționat că se vor adresa la un doctor cunoscut pentru consultare.

Aproape jumătate dintre cetățenii care au participat la sondaj au o părere neutră despre sistemul medical din țară, 23 % au o părere bună, iar 16 % au o părere rea.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente