Fals! Orele din semestrul II al anului de studii 2019/2020 vor fi recuperate la toamnă

banci-clasa-scoala_72071400

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării atenționează reprezentanții organelor locale de specialitate din domeniul învățământului, managerii instituțiilor de învățământ general, profesional tehnic și superior, elevii, studenții și părinții, despre apariția în spațiul public a unui demers FALS (nr. de înregistrare 04/1-09/2058 din 1.4.2020) privind recuperarea orelor din semestrul II al anului de studii 2019/2020, începând cu data de 1 septembrie 2020.

Conform Metodologiei privind continuarea la distanţă a procesului educațional în condiții de carantină pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal (aprobată prin ordinul nr. 351/2020), Regulamentului-cadru de organizare a învăţământului profesional tehnic în perioada în care accesul în instituţii este restricţionat (aprobat prin ordinul nr. 350/2020) și Recomandărilor-cadru de organizare a activităţilor didactice în sistem online în instituţiile de învăţământ superior, pe perioada suspendării procesului educaţional în sălile de studii (aprobate prin ordinul nr. 366/2020), procesul educațional se desfășoară la distanță, pe perioada stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, declarată de către Parlamentul Republicii Moldova, în perioada 17 martie-15 mai 2020.

De asemenea, ministerul atenționează că toate documentele emise de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării sunt plasate pe site-ul oficial al instituției și pagina de Facebook a ministerului.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va solicita organelor abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spațiul public a unor informații false cu scopul de a dezinforma cetățenii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente