(foto) Cum ne îmbrăcăm când stăm acasă? Echipa #diez ți-a pregătit o selecție de ținute de primăvară

sărbătoare

Perioada de pandemie e una grea și anevoioasă, unde mai dai că atât de mult timp ai așteptat să îmbraci rochia aia specială de primăvară, pantofii cu toc, cămașa care ți se potrivește cel mai bine cu culoarea ochilor, dar acum, primăvara rămâne după geam, iar hainele „speciale” pe umerașe în dulap. Deși e timp de restriște, echipa #diez a transformat mai multe momente în sărbătoare. Ne-am călcat hainele, le-am asortat cu machiaje/coafuri/pantofi și am pornit… să facem treburile casnice.

# Alex

În timpul carantinei, Alex a descoperit plăcerea de a scoate gunoiul din casă, la propriu. Pentru că și în perioada de pandemie ținuta trebuie asortată, Alex optează pentru culori care i-ar pune în valoare ochii și personalitatea.

# Alina

În aceste zile, Alina și-a redescoperit talentul pentru gătit, ștersul oglinzilor și întinderea hainelor. Unde mai dai că activitățile casnice le faci cu mai multă plăcere dacă le asortezi cu un ruj roșu, o bentiță colorată și o fustă florală. Oglinzile reflectă mai bine atunci când persoana care le îngrijește o face într-o fustă verde, liberă, peste genunchi, iar colțunașii mereu ies mai aromați și savuroși când Alina îi gătește purtând un machiaj ușor de primăvară.

# Elena

Uneori, camarad de carantină ne poate fi munca, teul, fierul de călcat sau o sticlă de vin. Pentru că în ultimele săptămâni toate activitățile se limitează în perimetrul casei, Elena le îmbină cu dibăcie. Tânăra a pregătit câte o ținută potrivită pentru fiecare activitate, prin urmare sacoul bleu e destinat muncii la laptop, fusta cu pliuri e cea mai potrivită alegere pentru a da cu teul, iar rochia florală e incomparabilă atunci când netezești cearceafurile cu fierul de călcat. Tânăra recomandă sarafanul drept soluție atunci când nu știi ce să îmbraci în momentul spălării paharelor și fusta în carouri pentru momentele când trebuie să pui hainele în mașina de spălat.

# Valeria

Miracolele continuă și în bucătăria Valeriei. Tânăra a deprins abilitatea de a coace checuri, abilitate pe care a asortat-o cu o cămașă smarald, free size și o fustă muștar. De asemenea, tânăra a experimentat scoaterea gunoiului într-o ținută all black. Valeria a găsit utilitate și micii rochii negre care s-a adeverit a fi potrivită pentru a uda florile din casă, iar blugii asortați cu o pereche de stiletto sunt alegerea perfectă pentru a da cu aspiratorul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente