Autoritățile din stânga Nistrului au prelungit starea de urgență. Cât timp aceasta va fi valabilă și ce restricții prevede

rise.md
Foto: rise.md

Vadim Krasnoselsky, președintele regiunii autoproclamate din stânga Nistrului, a semnat un decret pentru extinderea stării de urgență. În conformitate cu documentul, starea de urgență va fi valabilă timp de 45 de zile, până pe 1 mai.

Potrivit decretului prezidențial, pot fi introduse o serie de restricții:

# dreptul la libera circulație, alegerea unui loc de reședință, precum și dreptul de a părăsi sau de întoarcere în regiune fără impedimente;

# dreptul la libertatea de a organiza întruniri, mitinguri, procesiuni stradale, manifestații și pichete;

# dreptul la libertatea muncii, dreptul de a dispune liber de abilitățile de a lucra, de a alege ocupația și profesia, dreptul de a interzice munca forțată, dreptul la grevă, dreptul la odihnă și durata programului de muncă stabilit de lege;

# dreptul proprietarului de a folosi și de a dispune de bunurile care îi aparțin.

„Aplicarea restricțiilor temporare ale drepturilor și libertăților constituționale în stare de urgență este permisă numai în măsura în care este dictată de gravitatea situației și este necesară pentru atingerea obiectivelor stării de urgență”, subliniază decretul.

Starea de urgență în stânga Nistrului este valabilă începând cu 17 martie. Pe 30 martie, în Transnistria erau 18 persoane infectate de coronavirus.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente