Autoritățile au anunțat mai multe inițiative pentru susținerea stabilității social-economice în țară

unnamed

Autoritățile au anunțat mai multe inițiative pentru susținerea stabilității social-economice în țară, în condiții de criză. Printre aceste inițiative se numără ajutorul de 16 000 de lei pentru angajații statului din prima linie, infectați cu noul virus, și suportul financiar de 2 700 de lei pentru persoanele care nu au vechime de muncă de minimum nouă luni sau nu au avut un loc de muncă stabil în ultimul timp și nu pot beneficia de procedura clasică de obținere a ajutorului de șomaj.

Vezi mai jos inițiativele propuse de Igor Dodon.

# Pentru întreprinderile care și-au sistat activitatea în urma deciziei Comisiei Situații Excepționale, statul coparticipă (din Bugetul de Stat) la menținerea locului de muncă și achitarea salariului prin restituirea a 100 % din impozitul pe venit a persoanei fizice, contribuției sociale, contribuției medicale – adică 44-45 % din fondul de salarizare.

# Pentru celelalte întreprinderi care și-au sistat total sau parțial activitatea (nu prin decizia Comisiei Situații Excepționale) se restituie 60 % din impozitul pe venit a persoanei fizice, contribuției sociale, contribuției medicale.

# Pentru persoanele care au activat cel puțin nouă luni la o întreprindere și și-au pierdut locul de muncă – se adresează la oficiile forței de muncă și se restituie 60-80 % din salariul de la ultimul loc de muncă. Pentru acesta, Fondul de Șomaj al țării va fi majorat de trei ori.

# Pentru persoanele care nu au vechime de muncă de minimum nouă luni sau nu au avut un loc de muncă stabil în ultimul timp și nu pot beneficia de procedura clasică de obținere a ajutorului de șomaj – statul le va acorda un suport financiar în mărimea salariului minim garantat pe economie, în valoare de 2 775 de lei.

# Pentru angajații de stat care au fost testați pozitiv la COVID-19 și se află în prima linie de luptă (medici, asistenți medicali, polițiști ș.a.), statul le va acorda un ajutor unic în valoare de 16 000 de lei, echivalentul a două salarii medii pe economie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente