În contextul măsurilor întreprinse de autoritățile naționale pentru gestionarea situației epidemiologice, guvernul va asigura achitarea integrală și la timp a salariilor, pensiilor și a prestațiilor sociale. Mai mult, executivul examinează posibilitatea de a oferi sporuri salariale persoanelor implicate direct în combaterea epidemiei COVID-19.

Ministerului Finanțelor lucrează la elaborarea proiectului de lege pentru rectificarea Bugetului de stat pentru anul 2020, care va reflecta evoluția reală a economiei în contextul pandemiei COVID-19 și costul acțiunilor de combatere.

Fondul de intervenție al guvernului va fi majorat cu circa 150 de milioane de lei pentru a face față provocărilor situației epidemiologice din țară.

Vă amintim că la ora actuală, în Moldova sunt înregistrate 125 de persoane infectate cu virusul COVID-19. În total, au fost investigate probe de la 1 011 persoane. Sunt 45 de cazuri de import (Italia, Franța, Marea Britanie, Elveția, Ucraina, Rusia, România și Cehia) și 80 de cazuri de transmitere locală.