Carantina nu constituie un impediment pentru firile creative. Studentul-arhitect Igor Capcanov, anul I, Facultatea Urbanism și Arhitectură, și-a urmat inspirația, iar proiectul său vizând instalația decorativă a semnului de intrare pe teritoriul campusului Botanica al UTM, demarat în cadrul procesului de studii și definitivat deja la distanță, s-a învrednicit de cele mai înalte aprecieri.
Este un proiect lansat la ideea rectorului UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, și a decanului FUA, conf. univ., dr. Sergiu Bejan, la care, din 20 februarie, au lucrat studenții anului I, gr. ARH-191, ARH-192, ARH-193, sub egida profesorilor Departamentului Arhitectură – Aurelia Carpov, șef departament, Svetlana Oleinic, Silvia Apostol, Elena Diomina, V. Arapu.
Etapa de definitivare a proiectului, inclusiv executarea desenelor tehnice și a machetelor, dar și consultațiile, recomandările oferite de către profesori au coincis cu perioada de carantină, astfel că acest amplu proces de creație s-a desfășurat la distanță. Studenții au reușit să finalizeze cu succes proiectele în termenele stabilite, prezentându-le prin internet.
Proiectul „Instalației decorative”, prezentat de studentul Igor Capcanov, s-a evidențiat prin expresivitate, originalitate și avantajul de a fi ușor de realizat. El a propus o combinație a elementului monolit vertical cu o structură spațială ușoară. Pe suprafața instalației sunt fixate logourile specialităților Facultății Urbanism și Arhitectură, compoziția fiind întregită de logoul Universității Tehnice a Moldovei și posibilitatea de iluminare suplimentară. Depășind limitele sarcinii, Igor a executat proiectul nu doar manual, dar și folosind grafică computerizată, demonstrând capacitatea executării tehnice a proiectului, nivelul cunoștințelor dobândite la facultate, dar și o bogată imaginație și creativitate. Proiectul său a fost propus spre realizare.