Gala Met, unul dintre cele mai importante evenimente anuale din industria modei, a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni Anna Wintour, gazda acestui faimos eveniment monden, informează AFP.
Redactora şefă de la Vogue a legat această amânare de decizia responsabilă şi inevitabilă a Muzeului Metropolitan de a-şi închide porţile până la o notificare ulterioară, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul revistei, citat de digi24.ro.
Programată să se desfăşoare în data de 4 mai, Gala Met este o seară caritabilă organizată anual în beneficiul The Costume Institute, un departament al muzeului cu buget propriu, care nu primeşte finanţare de la Met.
Creată în 1948, gala a fost mult timp un eveniment rezervat înaltei societăţi din New York, principala sursă de patronaj pentru Met.
Evenimentul s-a deschis progresiv unui public mai larg începând cu anii ’70, înainte de a se transforma total după preluarea de către Anna Wintour a rolului de gazdă în 1995.
Ea a făcut din Met Gala un eveniment destinat celebrităţilor, adaptat erei reţelelor de socializare şi democratizării modei, până la punctul în care rivalizează cu Oscarurile.
Gala urma să fie coprezidată de actriţele Meryl Streep şi Emma Stone, de dramaturgul, compozitorul şi actorul Lin-Manuel Miranda (musicalul „Hamilton”), de directorul artistic al colecţiilor pentru femei de la Louis Vuitton, Nicolas Ghesquiere, şi de Anna Wintour.
Expoziţia de la The Costume Institute din acest an, a cărei tematică ar fi fost, în mod tradiţional, şi cea a Met Gala, urma să îşi deschidă porţile pentru public la 7 mai şi să le închidă pe 7 septembrie.