Ofițerii cu statut special din cadrul MAI nu vor putea aplica contravenții la o serie de încălcări. Care sunt acestea

123-12

Parlamentul a aprobat în a doua lectură modificări la Codul Contravențional, care scot din obligațiunile angajaților cu statut special din cadrul Serviciului tehnologii informaţionale al Ministerului de Interne aplicarea câtorva contravenții.

Iată care sunt acestea:

# blocarea intenţionată a unei benzi de circulaţie sau a arterelor de transport, care a provocat sau care ar putea provoca perturbarea funcţionării normale a transportului auto, feroviar, fluvial (Art. 225, alin. 1);

# încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat a vehiculelor și conducerea unui vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice (Art. 229, alin. 2-3);

# necomunicarea de către proprietarul sau mandatarul (utilizatorul) vehiculului, la solicitarea poliţiei, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat conducerea sau comunicarea cu bună ştiinţă de date eronate privind identitatea acestei persoane (Art. 234);

# încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie, a vestei de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizantă, a sistemului de reținere pentru copii şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (Art. 235);

# transportarea copiilor cu vârsta de până la șapte ani contrar prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere (Art. 2351);

# depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum: de la 10 la 20 km/oră, de la 20 la 40 km/oră, mai mult de 40 km/oră (Art. 236);

# oprirea în locuri interzise și staţionarea sau parcarea în locuri interzise (Art. 238, alin. 1-2);

# nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră (Art. 240);

# aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a vehiculului neînmatriculat în Republica Moldova fără certificatul ce atestă achitarea vinietei pentru o perioadă mai mică de șapte zile;

# aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a vehiculului neînmatriculat în Republica Moldova fără certificatul ce atestă achitarea vinietei pentru o perioadă mai mare de șapte zile;

# săvârșirea repetată, în cursul aceluiași an calendaristic, a contravenţiei prevăzute la alin. (1) de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie;

# săvârşirea repetată, în cursul aceluiaşi an calendaristic, a contravenţiei prevăzute la alin. (2) de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie (Art. 2873).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente