Amprenta Grupului Banca Transilvania asupra Victoriabank

vb steag-01

În perioada ianuarie-martie 2018, în managementul și în Consiliul de Administrație al Victoriabank au fost numite persoane cu experiență vastă în domeniul bancar, ce au demarat un proiect amplu de transformare a băncii. De la venirea noului acționar, în cel mai mare grup financiar din România – Banca Transilvania –, într-o perioadă scurtă de timp, s-au produs schimbări majore pe diverse linii de business.

Ca urmare a acestor schimbări, la doar opt luni de la intrarea grupului în acționariatul băncii, Banca Națională a Moldovei ridică regimul de supraveghere intensivă, fapt ce vine să reconfirme eforturile depuse atât de angajații Victoriabank, cât și de top managementul acesteia întru asigurarea unei funcționări transparente ale activității bancare.

Un alt rezultat semnificativ îl reprezintă scăderea ratei creditelor neperformante până la 17,9 % la 31 decembrie 2019 față de 33,8 % și 33 % la 31 decembrie 2016 și, respectiv, 31 decembrie 2017. Pe de altă parte, media anuală a taxelor și contribuțiilor achitate la Bugetul Public Național a cunoscut o creștere de până la 121 de milioane de lei în 2018-2019, față de 95 de milioane de lei în 2015-2017, ceea ce înseamnă o creștere cu 27,1 %, în condițiile în care din 2018 a fost diminuată cota contribuțiilor de asigurări sociale.

Printre victorii se numără și piața de capital din Moldova, pe care Victoriabank reușește să o cucerească, fiind declarată de către Ministerul Finanțelor dealerul numărul 1 pe piața titlurilor de stat, înregistrând în 2018 cel mai mare volum al tranzacțiilor și anume de 1 781 060 000 de lei. 

Tot de la venirea noului acționar, băncile corespondente internaționale și bănci prestigioase din Europa au reluat colaborarea cu Victoriabank, ceea ce reconfirmă amprenta pozitivă pe care o lasă grupul asupra băncii.

Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au peste 70 % din capitalul social al Victoriabank.

Banca Transilvania & Victoriabank

Banca Transilvania este cel mai mare grup financiar din România, cu circa 3,3 milioane de clienți activi, aproximativ 7 000 de angajați, peste 31 000 de acționari și peste 500 de unități. BT este singurul brand bancar românesc prezent în Brand Finance 500 Ranking 2018 și 2019, realizat de Brand Finance.

Victoriabank este în top trei cele mai mari bănci din Republica Moldova, cu peste 260 000 de clienți activi, 100 de sedii și circa 1 100 de angajați. Este prima instituție bancară comercială înființată în Republica Moldova în anul 1989.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente