Zilele libere și concediile plătite au fost discutate la guvern. Ce modificări au fost aprobate

pexels-photo-1559050
Foto: youth.md

În cadrul ședinței de ieri, 26 februarie, executivul a aprobat Proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova.

Cele mai importante modificări sunt:

# asigurarea posibilității de aplicare a programelor flexibile de muncă;

# realizarea dreptului angajatorului să transfere temporar salariatul, cu acordul scris al acestuia, la o altă muncă în cadrul aceleiași unități, pe o perioadă de până la o lună, cu posibilitatea de a prelungi acest termen până la un an, cu păstrarea locului de muncă de bază;

# admiterea ca în contractele colective de muncă la nivel de unitate sau în contractele individuale de muncă să fie prevăzută posibilitatea de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere;

# acordarea dreptului salariatului care intenționează să adopte un copil să solicite concediu neplătit pe o durată de cel mult 90 de zile;

# aducerea în concordanță a unor prevederi din Codul muncii cu prevederile Codului educației;

# asigurarea dreptului conducătorului unității să decidă transferul unor zile de repaus (de lucru) în alte zile. Guvernul va dispune de acest drept pentru autoritățile și instituțiile publice.

Pentru unele propuneri de modificare ale Codului mai sensibile – programul flexibil de muncă, transferul temporar al salariatului la o altă muncă în cadrul aceleiași unități sau compensarea orelor de muncă suplimentară cu ore libere –, a fost solicitată expertiza Organizației Internaționale a Muncii. Drept rezultat, experții au constatat că soluțiile propuse în proiectul de lege sunt în spiritul practicii legislative europene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente