Ion Ceban, despre protestul șoferilor de microbuze: „Cei care administrează aceste rute și-au făcut averi cu mașini și case scumpe”

ceban primarie sedinta

Ion Ceban a venit cu o reacție vizavi de protestul de astăzi al șoferilor de microbuze din capitală. Acesta spune că nu vor fi majorări de preț la microbuze fără a fi create condiții mai bune. De asemenea, acesta vrea rezilierea contractelor cu oamenii care gestionează aceste afaceri. Mai mult, în cazul continuării protestelor, va fi modificat graficul de lucru al cetățenilor și elevilor.

„Încă de vineri a fost creat un centru de criză. Am comunicat cu diferiți șefi responsabili, plus cum să facem față acestei situații și vom face totul ca să depășim această stuație. Suntem conșitenți că pe alocuri ne va fi greu, dar nu cedăm unor grupuri de interese care cred că ar putea cumva să influențeze această situație”, a menționat acesta.

Mai mult, a subliniat că majorări de preț la microbuze, fără a fi create condiții mai bune, nu vor fi: „Nu acceptăm majorări fără îmbunătățirea condițiilor, ceea ce ar însemna oprirea în stații, eliberarea de bilete și alte beneficii. Cei care administrează aceste rute sunt oameni bine înstăriți, cineva care își promovează interesele personale. Și-au făcut averi, au case, mașini de mii de euro, case peste hotare și vor în continuare să jupoaie cetățenii”.

De asemenea, primarul spune că administratorii de rute nu vor primi subvenții și a cerut rezilierea contractelor cu acești afaceriști.

„Suntem în negociere pentru 100 de autobuze pentru a asigura transportul cetățenilor în oraș și suburbii. În cazul continuării protestelor, vom modifica graficul de lucru al cetățenilor și elevilor”, a conchis primarul.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente