„Moldoveni infectați nu sunt.” Unde te poți adresa dacă trăiești în Italia și te confrunți cu o situație dificilă

sociagfds
Foto:Wall Street Journal

În contextul creşterii numărului de cazuri confirmate de infecţii cu virusul Covid-19 (coronavirus) în Republica Italiană, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene recomandă cetăţenilor Republicii Moldova aflați în Italia să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor italiene în legătură cu acest subiect.

În prezent, Ambasada Republicii Moldova la Roma împreună cu Consulatul General de la Milano şi Consulatul de la Padova se află în legătură constantă cu autorităţile italiene cu atribuţii în gestionarea situaţiei privind coronavirusul. Până în prezent, nu s-au primit notificări din partea acestora cu privire la existenţa vreunui cetăţean al Republicii Moldova printre persoanele infectate şi nu au fost primite nici solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor moldoveni.

Cetăţenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situaţie dificilă pe teritoriul Italiei pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon de urgenţă ale: Ambasadei Republicii Moldova la Roma +39 3294421091, Consulatului General de la Milano +393206108989 şi consulatului din or. Padova +393805905331, precum şi la Centrul de Apel al MAEIE: 080 090990 (apeluri din Republica Moldova) sau +373 22 788722 (apeluri din străinătate).

Reamintim că cele mai noi statistici anunță că au fost înregistrate 79 de cazuri de îmbolnăviri în total, aproape jumătate dintre acestea fiind depistate în ultimele 24 de ore. Doi pacienți s-au făcut bine, în timp ce 18 sunt în stare gravă sau critică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente