Limbile minorităților naționale se pierd foarte ușor. Circa 3 000 de limbi vorbite ar putea dispărea până la sfârșitul acestui secol

language
Foto: futurelearn.com

Ziua Internațională a Limbii Materne este sărbătorită anual la 21 februarie în întreaga lume, având scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul.

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost proclamată de Conferința Generală a UNESCO în noiembrie 1999. La 16 mai 2009, Adunarea Generală a ONU s-a proclamat să promoveze conservarea și protecția tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii. Prin aceeași rezoluție, Adunarea Generală a proclamat anul 2008 ca Anul Internațional al Limbilor, pentru a promova unitatea în diversitate și înțelegerea internațională prin multilingvism și multiculturalism.

Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului mondial material şi imaterial şi o componentă esenţială în procesul de definire a unei minorităţi naţionale. Însuşirea limbii materne, precum şi utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea şi perpetuarea identităţii fiecărei minorităţi. Ea se poate pierde foarte uşor dacă nu este învăţată şi vorbită în familie ori dacă nu este studiată şi exersată în şcoală.

Se estimează că, în cazul în care nu se acţionează în acest sens, jumătate din cele circa 6 000 de limbi vorbite în prezent ar putea dispărea până la sfârşitul acestui secol, potrivit Unesco.org.

Astfel, în statele membre ONU, ziua internaţională a limbilor materne este marcată prin organizarea unor manifestări culturale, seminarii, conferinţe, concursuri pe teme culturale, lingvistice şi educative de către autorităţile guvernamentale, universităţi, institute de cercetare, culturale şi asociaţii culturale şi de tineret.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente