Au mai rămas două zile până la închiderea aplicărilor la programul XY Accelerator powered by Tekwill

xyacc team

Echipa XY Accelerator anunță că cei care planifică să-și dezvolte afacerea și doresc să lucreze asupra ei în următoarele patru luni mai au doar două zile la dispoziție pentru a aplica la program.

Amintim că XY Accelerator powered by Tekwill este un program intensiv de accelerare pentru startup-uri. Scopul acceleratorului este de a ajuta cinci companii locale să-și dezvolte și să-și scaleze afacerile, prin suport operațional aprofundat și investiții financiare.

Fiecare companie va primi câte 8 000 USD în formă financiară pentru acoperirea costurilor salariale, de marketing, alte operațiuni și mentorat în valoare de 5 000 USD, în schimbul a 8 % din cota-parte.

Completează formularul de participare la XY Accelerator.

Detalii și întrebări, pe pagina evenimentului.

Porgramul care se va desfășura în perioada 10 martie-10 iulie îți va oferi posibilitatea să lucrezi cot la cot cu specialiști extraordinari în antreprenoriat, finanțe, comunicare, vânzări etc. Partenerii acceleratorului și cei care-ți vor deveni mentori și colegi sunt Olga Melniciuc, Alexandru Lebedev și Traian Chivriga.

Despre mentori

Traian a fost implicat în proiecte și companii din mai multe industrii: implanturi dentare, fotbal, logistică, ospitalitate, arte, cooperare, evenimente și, cel mai recent, consultanță. A activat în mai multe organizații precum Vintage, UnArtOras, Ignite Chișinău, IHUB, Tekwill. El îi poate ajuta pe fondatorii de startup în domeniul dezvoltării de produs, al vânzărilor, al PR-ului și al marketingului.

Alexandru are o experiență bogată în media și social media. A lucrat încă de la înființarea startup-ului digital Granat, iar din 2013 a lansat diez.md, care acum este una din cele mai populare platforme media din Moldova. Pe lângă asta, Alexandru a fost implicat de-a lungul timpului în proiecte în care să ajute media regională să poată să monetizeze, să îmbunătățească imaginea unor app-uri pe Google Play și să-și dezvolte departamentul de customer support. El îi poate ajuta pe fondatorii de startup să-și creeze o bună relație cu media, să poată să-și promoveze imaginea atât în interior cât și pe exterior, dar și să-și găsească clienți noi și să-i mențină pe ce vechi.

Olga este expertă în finanțarea afacerilor, traineră și antreprenoare în serie. A avut startup-uri în domeniul serviciilor de consultanță, al vânzărilor online și al producerii și a lucrat în cadrul structurilor de stat precum ODIMM și Consiliul Economic pe lângă prim-ministrul RM. Pe lângă acestea, Olga a făcut parte din echipele de fondare și dezvoltare a JCI Chișinău, a JCI Moldova și a Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM). Olga a făcut pregătirea antreprenorială în SUA, iar în 2019 a fost certificată la nivel internațional de Project Management Institute ca specialist în waterfall și agile management.

Pe lângă investiții, startup-urile vor beneficia de:

  • program de mentorat full-time din partea specialiștilor în antreprenoriat;
  • acces la rețea extinsă de contacte;
  • dezvoltarea și scalarea afacerii;
  • participarea la o comunitate de antreprenori care se ajuta reciproc.

 

Pentru a participa la program, aplică aici. Nu uita că au mai rămas DOAR două zile până la deadline!

Pentru mai multe detalii, accesează pagina evenimentului sau pagina web.

***

XY Accelerator powered by Tekwill este realizat cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC” și cu susținerea financiară a investitorilor locali. Proiectul „Tekwill” sprijină livrarea programului de mentorat și consultanță în cadrul Acceleratorului, iar susținerea financiară în numerar este acordată de investitorii locali.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente