Guvernul britanic a convenit asupra unui nou sistem de imigraţie pe puncte

marea britanie
Foto: Getty Images

Miniştrii din guvernul premierului britanic Boris Johnson au convenit asupra introducerii, de la 1 ianuarie 2021, a unui sistem de imigraţie bazat pe puncte, care ”
„va fi mai simplu şi mai corect, nu va crea discriminare între ţări şi va reda britanicilor controlul democratic al imigraţiei”, a anunţat Downing Street, transmit Press Association şi BBC.

„Premierul (Johnson) a subliniat că trebuie să demonstrăm că Regatul Unit este deschis şi primeşte cu bucurie talente din întreaga lume, dar noul sistem va pune capăt dependenţei de mână de lucru de import, ieftină şi cu nivel scăzut de calificare, ceea ce va determina o diminuare generală a cifrelor imigraţiei”, a precizat un purtător de cuvânt al executivului în cadrul unei conferinţe de presă, scrie AGERPRES.

Acesta nu a oferit alte detalii privind noua politică privind imigraţia, menţionând doar că ea va permite guvernului să controleze cine intră în Regatul Unit.

Este de aşteptat ca noi informaţii privind acest sistem să fie prezentate săptămâna viitoare, consemnează PA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente