În anul de grație 2020, în care regizorul Alexandru Grecu, Artist al Poporului, laureat al Premiului Național pentru Cultură și Artă și al Premiului de Stat al Tineretului în domeniul artei teatrale, cavaler al Ordinului Meritul Cultural în grad de Comandor, președinte al Uniunii Teatrale din Moldova, își sărbătorește jubileul de 60 de ani. Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” – opera sa capitală – rotunjește exact jumătate din această vârstă.

Un punct culminant și un moment de glorie în viața întemeietorului acestei instituții și implicit conducătorul ei dintotdeauna. Istoria de trei decenii a teatrului Satiricus, deși s-a consumat într-o perioadă de interminabilă tranziție și rătăcire în căutarea identității naționale, de sărăcie și mizerie politică, este, incontestabil, o poveste de succes. O poveste a cărei plăzmuitor, dar și erou central a fost și rămâne maestrul Sandu Grecu, un nume de referință în arta teatrală, precum și în întreg perimetrul cultural al Republicii Moldova.

Personalitate artistică dotată multilateral, perseverentă și foarte activă, Sandu Grecu a înregistrat rezultate notorii în toate domeniile în care a activat: regie, actorie, scenaristică, pedagogie, administraţie, management.

Sandu Grecu este un omul ideilor, dar mai ales al faptelor. Un om al lucrului bine făcut – în timp util și cu randament maximum. El știe întotdeauna ce are de făcut și cum să-și atingă obiectivul stabilit. Ideile sale au o finalizare pragmatică, concretă. Sunt idei făuritoare, mereu în mișcare și care se soldează cu un rezultat final consistent.

Lâncezeala, lenea, indolența, manilovismul și oblomovismul, calități bine cunoscute din literatură și destul de răspândite în societatea basarabeană, i-au displăcut dintotdeauna. Îi produc alergie. Îl fac să-și iasă din fire, atunci când aceste metehne ale unor specimene compromit bunul mers al lucrurilor în teatru sau în afara lui.

Ne cunoaștem cu Sandu de vreo 35 de ani. Acum trei-patru decenii, tânăr și zbuciumat, cu energia-i debordantă și caracteru-i vulcanic, Sandu Grecu părea să aibă viitorul la degetul său mic… Știa cum să-l îmblânzească, să-l seducă, să-l facă să lucreze pentru realizarea visurilor și proiectelor sale care, la acea oră, păreau absolut halucinante.

De unde și cum s-au zămislit, au prins contur îndrăznețele sale proiecte? Părea incredibil totul! Trăiam încă într-o Uniune Sovietică totalitară, țară în care totul se realiza prin directive de partid, orice inițiativă apreciabilă era suspectată de subversiune politică, examinată îndelung sau plasată pe o „poliță mai din fund”, iar dacă găsea totuși o oarecare susținere, trebuia să fie aprobată în diverse instanțe birocratice, guvernamentale și partinice. Și în această atmosferă dezolantă, Grecu venea cu idei și proiecte proprii de antreprenoriat cultural, de creare a unui teatru la Centrul Republican al Tineretului, de organizare a unor turnee, cu această trupă de teatru, prin republică și chiar în România, atunci când, în 1990, a devenit posibilă trecerea frontierei de pe Prut.

Și azi mă mai întreb: de unde acest curaj, optimism, temeritate, libertate de gândire? Chiar și atunci, în perioada restructurării gorbacioviste, nu puteai face abstracție de voința ștabilor comuniști, în primul rând a celor din sfera culturii care, la momentul respectiv, simțind că le fuge pământul de sub picioare, se comportau ca niște cerberi. Teatrul Poetic al lui Andrei Vartic, actualul Teatru „Al. Mateevici”, în care s-a înregimentat Sandu Grecu după absolvirea Institutului de Stat de Arte „G. Musicescu”, a simțit în repetate rânduri „mângâierea părintească” a acestor ștabi și a comisiilor organizate de ei, fiindu-i cenzurate și interzise mai multe spectacole îndrăznețe pentru acea perioadă. Aceste disensiuni ideologice și artistice, această luptă acerbă pentru promovarea valorilor naționale, a principiilor estetice și morale, umaniste cu siguranță l-au călit și l-au determinat pe viitorul regizor, director de teatru, președinte al Uniunii Teatrale să fie consecvent până la capăt.

Vocația artistică multiplă a maestrului Sandu Grecu s-a manifestat de timpuriu. Când zic multiplă, vreau să subliniez că, pe lângă regie și actorie, a semnat și scenografia mai multor spectacole. Este de asemenea autor sau coautor al unor piese și scenarii, profesor de teatru la AMTAP. Primul său spectacol l-a montat deja în clasa a cincea, pe scena școlii din satul natal Colibași, Cahul. Primul decor creat de Sandu este cel din spectacolul „Despărțire în iunie” de A. Vampilov, montat la Teatrul din Cahul în 1983.

În 1987, când pleca la Moscova să-și facă stagiatura la Teatrul „Satiricon” al lui Constantin Raikin, Sandu Grecu avea deja un concept artistic oarecum conturat și un proiect clar de acțiune; imaginea noului teatru pe care urma să-l fondeze la întoarcerea din marea metropolă teatrală era tot mai vie.

Am avut ocazia să fiu cu el, în acea perioadă tumultoasă, câteva zile la Moscova. Sandu nu rata niciun prilej de a vedea spectacolele în vogă, reușea să vizioneze și câte patru-cinci reprezentații pe zi. Urmărea atent tot ce se întâmplă în viaţa teatrală a metropolei sovietice, unde puteai să vizionezi spectacole din mai multe ţări ale lumii. Aici veneau în turneu cele mai diverse teatre din Europa şi de pe alte continente, erau prezentate spectacole dintre cele mai surprinzătoare, uneori de-a dreptul șocante.

Bineînțeles, viitorul director de teatru era conştient de faptul că în artă contează mult să nu uiţi de unde vii, de unde îţi tragi rădăcinile, să te bazezi pe valorile moştenite de la înaintaşi, să cunoşti şi să valorifici creaţia populară. Cum altfel ai putea crea un teatru cu adevărat național, cu un conţinut profund, care să fie organic, firesc, să nu imite papagaliceşte modelele străine!

Pe când juca în trupa lui Andrei Vartic, Sandu a fost fascinat de arta teatrului călușăresc, a cunoscut-o mai îndeaproape. La Moscova, avea să constate că, surprinzător, acest gen tradiţional de teatru românesc era foarte aproape de teatrul lui Raikin, în care, pe lângă arta actoricească, se acorda o importanţă cu totul deosebită dansului, muzicii, vocalului, gesticii, costumelor, aspectului sărbătoresc al spectacolului. Genul respectiv de spectacol s-a dovedit a fi foarte aproape de conceptul său de teatru, de teatrul nostru căluşăresc, determinându-l să dezvolte ulterior acest specific artistic în spectacolele sale.

Și iată, la 19 decembrie 1990, pe scena Filarmonicii de Stat se dă prima reprezentație a spectacolului „Ce e viața omului?” de A. Arkanov, după care trupa Teatrului Satiricus, actualmente Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, sub bagheta maestrului Sandu Grecu, a montat circa 70 de spectacole, jucând sute și mii de reprezentații. Însă, pentru a ajunge la aceste rezultate, urma ca directorul teatrului să-și poarte trupa timp de aproape un deceniu, așa cum și-a purtat Moise poporul prin pustiu, de la un sediu la altul, fiecare dintre ele reconstruit și amenajat cu implicarea totală a „meșterului Manole ot Satiricus” – Filarmonica de Stat, Casa de Cultură a sectorului Botanica, Casa Armatei – până a ajunge, în cele din urmă, în clădirea fostului cinematograf „Biruința”, reconstruit și reamenajat mai recent, în care s-a stabilit definitiv.

În ultimele două decenii, Sandu Grecu a realizat mai multe proiecte artistice naţionale de mare anvergură, cum sunt Integrala Caragiale. Este primul regizor care a montat toate piesele caragialiene, iar Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” este unicul teatrul din întreg arealul românesc care are în repertoriul său activ toate piesele marelui dramaturg. Promovarea dramaturgiei naţionale în contextul evoluţiei generale a teatrului din Republica Moldova, în cadrul acestui proiect fiind montaţi, într-o perioadă de trei ani, nouă autori basarabeni contemporani, Festivalul Internațional al Teatrului Național „Satiricus I.L. Caragiale”, FESTIS, care este la a patra ediție, și câte altele. „Teatrul lui Grecu”, cum i se mai spune în popor, a efectuat zeci și zeci de turnee peste hotare în mai mult de 10 țări din Europa, America și Asia, a câștigat multiple premii și trofee.

Un proiect de pionerat pentru teatrele noastre a fost editarea Colecției SATIRICUS, în cadrul căreia au apărut deja 17 volume dedicate actorilor teatrului. Un alt proiect de pionerat, de asemenea, este Gala Premiilor Teatrului Național „Satiricus I.L. Caragiale”, care a avut deja 12 ediții. Acest eveniment deosebit adună an de an politicieni, oameni de cultură și de artă, oameni de afaceri, personalități marcante din republica noastră, care au contribuit în anul respectiv la dezvoltarea țării și a culturii naționale.

Menținând o trupă constantă, omogenă, performantă, directorul artistic Sandu Grecu regizează în acești ani circa 70 de spectacole, înregistrând performanţe artistice notorii – trei premii naţionale „Cel mai bun spectacol al anului” (2003, 2004, 2006), premiul „Cea mai bună lucrare regizorală” (2004),  premiul „Cel mai bun manager” (2005), premiul pentru originalitate (2002) ş.a., precum şi mai multe premii internaţionale. Concomitent, realizează zeci de roluri în filme şi la TV, montează la televiziunea naţională, în alte teatre de la noi şi de peste hotare.

În calitate de președinte al Uniunii Teatrale din Moldova, Sandu Grecu realizează pe parcursul ultimilor ani un șir de proiecte de anvergură, cum sunt: Promovarea tinerilor regizori, scenografi, dramaturgi şi critici de teatru, Laboratorul tinerilor regizori – stagiatură la Moscova – proiect realizat în colaborare cu Confederaţia Internaţională a Uniunilor Teatrale, Concursul național de dramaturgie – Promovarea dramaturgiei contemporane, proiectul editorial – Colecţia UNITEM, Gala premiilor UNITEM etc. A inițiat și realizat proiectul teatral-social „Garsoniere pentru tinerii actori din toate teatrele”, la început pentru 78 de persoane, apoi, în a doua tranșă, pentru încă 87 de tineri specialiști.

Trei decenii cu Satiricus, trei decenii cu Sandu Grecu. Acesta ar fi laitmotivul unui eventual festin comun dedicat celor două aniversări pe care le sărbătorim în acest an. Împreună cu cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional FESTIS, evenimentele în cauză vor încununa acest promițător an 2020, anul când visurile și proiectele de o viață ale maestrului Sandu Grecu devin o realitate de invidiat. Dar să nu ne gândim la invidioși în asemenea clipe solemne!