Oscar 2020. Organizatorii au publicat din greșeală o listă cu presupuşii câştigători ai premiilor

oscar
Foto: CNN

Academia de arte şi ştiinţe ale cinematografiei de la Hollywood a postată luni pe pagina sa de Twitter o listă cu presupuşii câştigători ai premiilor Oscar, care se vor decerna pe 9 februarie. Ulterior, postarea a fost ștearsă, academia precizând că este vorba de o aplicaţie pe care utilizatorii de Twitter o pot folosi pentru a-şi înscrie propriile preferinţe.

În postare apărută sub numele „Oscars Prediction Experience”, căreia site-ul de specialitate Deadline i-a făcut o poză înainte de a fi ştearsă, premiul Oscar pentru cel mai bun film îi revine filmului sud-coreean „Parazit”, Sam Mendes este câştigător la categoria cel mai bun regizor pentru filmul „1917”, în timp ce Joaquin Phoenix şi Renee Zellweger sunt câştigători la categoriile cel mai bun actor pentru „Joker” şi respectiv cea mai bună actriţă pentru „Judy”, transmite agerpres.ro.

Lista apărută luni sub numele „Oscars Prediction Experience” a provocat o amplă dezbatere pe Twitter, astfel încât academia a postat un alt mesaj pentru a clarifica situaţia. „Invităm fanii Twitter să-şi împărtăşească predicţiile pentru Oscar. Mulţi dintre voi au făcut deja acest lucru! O mică problemă apărută pe Twitter a făcut ca unele din aceste predicţii să apară pe site-ul nostru […] Greşeala a fost remediată. Vom dezvălui alegerile noastre duminică”, încheie mesajul.

Sunt însă unii care văd în această greşeală dovada adevăraţilor câştigători de duminică şi o uriaşă eroare tehnică din partea organizatorilor care au dezvăluit anticipat numele câştigătorilor. Adevărul este însă că luni încă nu se încheiaseră voturile membrilor academiei, astfel încât nu se puteau cunoaşte încă viitorii câştigători.

„Joker” cu 11 nominalizări, porneşte ca favorit la Oscarul pentru cel mai bun film la gala care se va desfăşura duminică seara la Dolby Theatre din Los Angeles, alături de alţi candidaţi, precum „Irlandezul: Asasinul mafiei”, „A fost odată… în Hollywood” şi „1917” cu câte 10 nominalizări pentru fiecare.

Dacă ar fi să dăm crezare listei publicate din „greşeală” marele câştigător al celei de-a 92-a ediţii a fi sud-coreeanul „Parazit”, cu patru premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cel mai bun film într-o limbă străină, în timp ce Brad Pitt ar fi în sfârşit recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor secundar, pentru rolul său din „A fost odată… în Hollywood”.

Predicţii care până la urmă nu sunt departe de opiniile analiştilor şi criticilor de film, încheie La Vanguardia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente